HARTA AUTOSTRĂZILOR. Câți kilometri de drumuri sunt promiși în acest an și care este stadiul lucrărilor. „Factura” constructorilor depășește 2 miliarde de euro
În România sunt în curs de execuție circa 480 de km de autostrăzi și variante ocolitoare la standard de autostradă, în valoare totală de aproximativ două miliarde de euro, după cum reiese dintr-o notă remisă gândul și semnată de Mircea Pop, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
Valoarea nu ia în calcul investiția pentru autostrada Transilvania (Brașov-Borș), pe motiv că valoarea exactă a contractului cu compania americană Bechtel este „clasificat conform legii”.
CLICK pentru a mări
FOTO: gândul.info (Corina Vârlan)
FOTO: gândul.info (Corina Vârlan)
Pe de altă parte, în total, în acest an autoritățile promit că „vor tăia panglica” în total pe 158 km de autostradă, rdupă cum reiese din datele CNADNR, o bună parte dintre aceștia fiind deja inaugurați de premierul Victor Ponta.
Tronsoanele de autostrăzi aflate în execuție în prezent și termenele de finalizare, potrivit CNADNR:
– Varianta de ocolire a Municipiului Arad (km 0- km 12+250); iunie 2012
– Autostrada Nădlac-Arad, lot 2 (km 22+218-km 33+882); aprilie 2013
– Autostrada Medgidia-Constanța (km 170+750-km 201+570); noiembrie 2012
– Autostrada Cernavodă-Medgidia (km 151+300-km 171+791); ianuarie 2013
– Varianta de ocolire a Municipiului Constanța (km0+000-km 21+800); noiembrie 2012
– Construcția variantei de ocolire Deva-Orăștie la standard de autostradă: februarie 2013 – deschidere trafic: sfârșitul anului 2012
– Autostrada Orăștie-Sibiu, lot 1 (km 0-km 24+110); aprilie 2013
– Autostrada Orăștie-Sibiu, lot 2 (km 24+110-km 43+855); aprilie 2013
– Autostrada Orăștie-Sibiu, lot 3 (km 43+855-km 65+965); aprilie 2013
– Autostrada Orăștie-Sibiu, lot 4 (km 65+965-km 82+070); aprilie 2013
– Autostrada Nădlac-Arad și drum de legătură, lot 1 (km 0 -km 22+218); aprilie 2013
– Autostrada Timișoara-Lugoj, lot 1 (km 44+500-km 54); aprilie 2013
– Autostrada Lugoj-Deva, lot 1 (km 0-km 27+400);aprilie 2013
– Autostrada Transilvania, sectorul 2B Câmpia Turzii-Gilău; decembrie 2012
– Autostrada Transilvania, sectorul 3C Suplacu de Barcău-Borș; decembrie 2013
– Autostrada București-Brașov, tronsonul București-Ploiești (km 6+500-km 62+000). Deschiderea circulației a avut loc în data de 19 iulie 2012
– Autostrada București-Brașov, tronsonul București-Ploiești (km 0+000 -km 6+500). 5 octombrie 2012 (termen contractual de finalizare. Termenul avansat recent de oficiali din MT este 2014, cauza fiind nefinalizarea exproprierilor).
Lucrări la autostrăzi în valoare de două miliarde de euro
Valoarea totală a investițiilor făcute până la sfârșitul lunii iulie a.c. pe tronsoanele de autostradă aflate în execuție se ridică la 8,79 miliarde lei, echivalentul a circa 1,92 miliarde de euro (la un curs de 4,56 lei/euro), sumă la care se adaugă valoarea aferentă lucrărilor pe autostrada Transilvania.
Panglici pentru încă 42 de km de autostradă
La întrebarea gândul care sunt tronsoanele de autostradă care urmează să fie deschise circulației în acest an, CNADNR ne-a trimis o listă care cuprinde și segmente de autostradă pe care deja s-a deschis traficul:
– Autostrada Medgidia-Constanța: 16,35 km
– Autostrada Cernavodă-Medgidia: 20,49 km
– Varianta de ocolire a Municipiului Constanța: 11 km
– Varianta de ocolire Deva-Orăștie, la standard de autostradă: 32,5 km
– varianta de ocolire a municipiului Arad: 12,25 km
– Autostrada Timișoara-Lugoj, lot 1: 9,5 km („se estimează deschiderea traficului pe acești km”, menționează nota de la CNADNR).
Astfel, traficul pe varianta de ocolire a municipiului Arad, în lungime de 12,25 km, a fost deschis în iunie.
La cei 102 km de mai sus se adaugă și cei 56 de km inaugurați recent de premierul Victor Ponta și ministrul Transporturilor Ovidiu Silaghi pe București-Ploiești (între km 6+500 și km 62). În aceeași zi premierul Victor Ponta a inaugurat și tronsonul Cernavodă-Medgidia al Autostrăzii Soarelui, pe o singură bandă. De asemenea, tronsonul de nord al centurii orașului Constanța (11 km) a fost inaugurat recent, la fel și sectorul Medgidia-Murfatlar parte din tronsonul Medgidia-Constanța, în lungime de 16,35 km.
În total, în acest an vor fi tăiate panglici pe un total de 158 de km de autostradă, din care pe 116 km s-a deschis traficul auto, rămânând de inaugurat 42 de km.
Ce contracte noi de autostrăzi vor fi semnate în acest an
Pe de altă parte, până la sfârșitul anului 2012 oficialii CNADNR estimează că vor fi semnate cinci contracte de proiectare și execuție și două contracte doar pentru proiectare a unor tronsoane de autostrăzi.
Acestea – care se află în prezent în faza de licitație – sunt următoarele:
– proiectare și execuție autostrada Lugoj-Deva, lot 2: km 27+620-km 56+220
– proiectare și execuție autostrada Lugoj-Deva, lot 3: km 56+220-km 77+361
– proiectare și execuție autostrada Lugoj-Deva, lot 4: km77+361-km 99+500
– proiectare și execuție autostrada Timișoara-Lugoj, lot 2: km 54-km 79+625
– proiectare și execuție tronsonul Gilău-Nădășelu (8,7 km)
– proiectare tronson Câmpia Turzii-Iernut (33,6 km)
– proiectare tronson Iernut-Târgu Mureș (18,3 km).