În opt din cele 27 de state ale Uniunii Europene, prețurile la benzină au crescut în primele patru luni din acest an cu până la 6,67%. Ceilalți locuitori ai Uniunii Europene s-au bucurat de ieftiniri ale carburanților cu până la 5%, reiese din calculele gândul făcute pe baza datelor Comisiei Europene.
În topul scumpirilor la benzină din acest este Bulgaria, unde prețurile au crescut cu 6,67%. Pe locul al doilea se află Germania (5,26%), urmată de Spania (2,68%) și Finlanda (1,89%). În România, prețul benzinei – exprimat în euro și excluzând taxe și accize – a urcat în acest an cu 0,43%, România ocupând locul șapte în clasamentul scumpirilor la carburanți în primele patru luni din 2013.
La polul opus se află Polonia, locuitorii acestei țări având parte de cea mai mare ieftinire a benzinei din UE în același interval, cu 5%. Mai puțini bani pentru benzină scot în acest an și irlandezii sau maltezii.
Gândul a calculat recent și câte „plinuri” de benzină pot fi cumpărate din salariul mediu net pe economie în statele membre UE.
Astfel, dintr-un salariu mediu net de 354 de euro un român poate face plinul de șapte ori, în timp ce un polonez al cărui venit este de 601 euro poate face plinul la mașină de 12 ori, reiese din calculele gândul (40 de litri reprezintă plinul luat drept referință).
Top scumpiri ale litrului de benzină fără taxe în 2013 (%)
Sursa: calcule gândul, pe baza datelor de la Comisia Europeană
Prețul benzinei în România, între cele mai mici din UE
Prețul benzinei în România, fără a lua în considerare și taxele cuprinse, rămâne unul dintre cele mai mici de la nivelul Uniunii Europene.
La începutul lunii mai, prețul unui litru de benzină – fără taxe și accize – în România era de 0,64 euro, în timp ce în Bulgaria era de 0,61 euro, potrivit datelor de la Comisia Europeană.
Polonezii plătesc pentru un litru de benzină, de asemenea fără taxe și accize, un preț de 0,63 euro. Cea mai scumpă benzină fără taxe din UE este în Slovenia – 0,76 euro pe litru, Spania – 0,73 euro pe litru, Luxemburg -0,7 euro pe litru, de asemenea fără taxe.
Prețul final de la pompă include mai multe taxe. Astfel, pentru a calcula prețul la pompă al benzinei și motorinei, companiile petroliere din România iau în considerare mai multe costuri: TVA, acciza, costurile logistice, respectiv de distribuție, de întreținere și de amortizare (rovigneta sau anvelopele de iarnă), costurile de operare ale rețelei de distribuție, mai exact salariile, taxele, impozitele locale, utilitățile și investițiile obligatorii, costul materiei prime, costuri financiare precum dobânzi pentru creditele de investiții sau cursul valutar și adaosul comercial.
Fiscalitatea reprezintă aproximativ jumătate din prețul carburanților în România
În România, prețul mediu al benzinei în primul trimestru al anului a fost cu 5,6% mai mare decât cel înregistrat anul trecut, în timp ce motorina a fost cu aproape 4% mai scumpă în intervalul de timp analizat, prețul mediu pentru acest tip de carburant fiind de peste 6 lei pe litru, potrivit calculelor Ziarului Financiar.
„În perioada ianuarie – martie 2013, comparat cu perioada similară a anului trecut, prețul mediu al benzinei standard a crescut cu 5%, iar prețul mediu al motorinei standard a crescut cu 4%. Pentru aceeași perioadă (trimestrul I 2013 vs. trimestrul I 2012), componenta fiscală din preț a crescut cu 5% în cazul benzinei și cu 10% în cazul motorinei. Fiscalitatea reprezintă aproximativ jumătate din prețul carburanților în România”, au explicat pentru Ziarul Financiar reprezentanții Petrom, cea mai mare companie petrolieră locală.
Cât privește comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate, acesta a scăzut cu 0,5%, în primele două luni din acest an comparativ cu aceeași perioadă din anul trecut, conform celor mai recente date INS.
Harta prețurilor la benzină (prețurile nu includ taxe și impozite):
(clic pe imagine pentru a mări)
Pe de altă parte, prețul carburanților ar putea include pe viitor și taxa de poluare. Doi senatori PNL Bihor -Valeriu Boeriu și Cristian Bodea – au depus în aprilie un proiect de lege pentru eliminarea timbrului de mediu și transformarea lui în taxă de poluare care să fie inclusă în prețul combustibililor, la valoarea de un ban pe fiecare litru de carburant. „Noi am pornit de la constatarea că taxa de poluare datorată de posesorii de autovehicule din România a cunoscut de-a lungul anilor mai multe variante, dar niciuna nu a fost bazată pe un principiu echitabil, și anume cel de a plăti în funcție de cât poluezi, adică de cât circuli”, a declarat corespondentului Mediafax senatorul Cristian Bodea.
Redevențe petroliere de 1,2 miliarde de lei
Companiile care produc petrol și gaze naturale plătesc în prezent redevențe cuprinse 3,5% și 13,5% din producție, în funcție de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Aceste niveluri ale redevențelor au fost fixate în 2004 și sunt valabile până în decembrie 2014, fiind stabilite prin contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV.
În decembrie anul trecut, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a declarat că este nevoie ca redevențele pentru producția de petrol și gaze să crească și să ajungă la nivelul din Uniunea Europeană, „undeva la 20-30%, cel puțin”.
În 2012 statul român a încasat din redevențe petroliere o sumă de circa 1,2 miliarde de lei, potrivit datelor de la MInisterul Finanțelor.
OPEC: cererea de petrol – 29,8 milioane de barili pe zi
În cel mai recent raportul lunar, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a anunțat că se așteaptă ca cererea de petrol să rămână la 29,8 milioane de barili pe zi în acest an, sub nivelul de producție din luna anterioară de 30,46 milioane de barili pe zi.
Raportul relevă că cererea a crescut în primul trimestru al anului mai puțin decât se așteptau membrii OPEC.
Cererea de petrol este de așteptat să crească cu 800.000 barili pe zi, arată documentul, avertizând totodată că turbulențele economice ar putea duce la mai multe revizuiri în sens descendent ale prognozei.
„În timp ce la începutul anului existau semnale că un impuls suplimentar ar putea apărea, declinul a continuat în zona euro, încetinirea semnificativă în primul trimestru în unele dintre economiile din Asia și recent și în Rusia putând conduce la o continuare a scăderii cererii de petrol”, arată raportul OPEC.
Evoluția prețului la petrolul Brent în ultima lună: