HARTA SALARIILOR. Ce s-a întâmplat cu lefurile românilor într-un an

Publicat: 11 06. 2013, 14:11
Actualizat: 20 03. 2019, 19:13

Salariile din cinci județe din România au scăzut în ultimul an, reiese din datele centralizate de gândul pe baza celor mai recente informații făcute publice de Institutul Național de Statistică (INS).

MAURICE SENDAK GOOGLE DOODLE

Cea mai mare scădere a salariului mediu net s-a înregistrat în județul Giurgiu, de 5%, respectiv de la 1.281 de lei în februarie 2012, la 1.218 lei în februarie 2013.

Pe de altă parte, salariul mediu net din Sălaj a cunoscut în perioada analizată un avans de 12,6 de procente, cea mai susținută creștere din România, dublă față de cea înregistrată, spre exemplu, în București.

Salariul mediu net din județul Sălaj a crescut de la 1.076 de lei în februarie anul trecut, la 1.212 de lei în februarie anul acesta, însă majorarea nu a fost de natură să-i asigure Sălajului un loc fruntaș în topul județelor cu cele mai mari lefuri din România. Sălaj se află pe locul 25.

În fruntea acestui clasamentul este Capitala, cu un salariu mediu net de 2.175 de lei, urmată de Gorj (1.664 de lei), Cluj (1.618 de lei), Sibiu (1.583 de lei) și Timiș (1.529 de lei).

Cele mai mici salarii sunt plătite, în general, de angajatorii din Moldova, reiese din datele Statisticii.

Care este salariul mediu național

La nivelul întregii economii, salariul mediu net a crescut cu 2,7% în aprilie, față de luna mai, ajungând la circa 1.660, potrivit datelor anunțate miercuri de INS.

De cele mai mari câștiguri s-au bucurat angajații din bănci și alte instituții care se ocupă de intermedieri financiare, în timp ce salariații care lucrează în restaurante sau hoteluri au încasat cele mai mici salarii, de 855 de lei, nivel apropiat de salariul minim garantat, majorat la 800 de lei începând cu 1 iunie.

Cu toate acestea, angajații din cinci județe aveau la finele lunii februarie salarii mai mici decât în urmă cu un an. Salariul mediu net din Giurgiu a scăzut de la 1.281 de lei, la 1.218 lei, cel din Alba, de la 1.287 de lei la 1.236 de lei, cel din Ialomița de la 1.159 de lei la 1.152, cel din Buzău de la 1.213 lei la 1.206 lei, iar cel din Dolj de la 1.357 de lei la 1.356 de lei, potrivit datelor centalizate de gândul.

Cu cât au crescut salariile românilor într-un an

Click pe imagine pentru a mări

Creșterea salariului mediu net a fost influențată și de reîntregirea lefurilor din sectorul bugetar.

Guvernul a acordat începând cu 1 iulie 2012 o majorare de 8% personalului din sectorul bugetar, iar la finele anului trecut s-a operat o nouă majorare care să permită revenirea lefurilor la nivelul din 2010, când acestea au fost reduse cu 25% din cauza crizei financiare care a creat dezechilibre în bugetul de cheltuieli și venituri a României.

Topul celor mai mari salarii medii nete// Topul celor mai mari creșteri salariale

Sursă: INS

gândul a realizat la începutul lunii aprilie o analiză, județ cu județ, a condițiilor reale de viață din România, pe baza a șapte indici socio-economici de la nivel național, pe baza datelor a trei instituții publice.

În urma centralizării datelor, s-a realizat un clasament al județelor cu cel mai ridicat nivel de trai din țară. Poziția în top a județelor a fost determinată de punctajul obținut de acestea la șapte capitole: rata șomajului, salariul mediu net, contribuția locuitorilor la economia locală (PIB per capita), speranța de viață la naștere, procentul gospodăriilor racordate la rețeaua de canalizare, rata criminalității și suprafața spațiilor verzi aflate în zonele urbane.

Marea surpriză a clasamentului o reprezintă poziția pe care s-a clasat Capitala. În ciuda așteptărilor, Municipiul București nu este cel mai bun loc din România în care să trăiești. Acesta a pierdut prima poziție a podiumului în fața „motorului economic” din vestul țării – județul Timiș.

Mai mult, cu toate că Timișul nu a obținut punctajul maxim la niciunul dintre indicatorii luați în calcul, județul a reușit să devanseze Capitala – regiune „campioană” la cinci dintre cele șapte aspecte analizate.