HeidelbergCement: Nu vom cumpăra activele scoase la vânzare de Lafarge și Holcim
„Compania internționează să folosească veniturile din vânzarea deja anunțată a afacerilor cu materiale de construcții din America de Nord și Marea Britanie pentru reducerea datoriei și pentru proiectele sale de creștere”, se arată într-un comunicat al HeidelbergCement.
În luna iulie, Reuters a scris că HeidelbergCement intenționează să renunțe la afacerile cu materiale de construcții din Statele Unite și Marea Britanie în acest an, pentru a putea cumpăra activele oferite spre vânzare de către Holcim și Lafarge.
La începutul lunii aprilie, Holcim și Lafarge au convenit o fuziune prin schimb de acțiuni, care va crea cel mai mare producător de ciment din lume, cu vânzări anuale de 44 de miliarde de dolari.
Pentru a obține aprobarea Comisiei Europene pentru a încheia fuziunea, Holcim și Lafarge trebuie să vândă o parte dintre activele pe care le dețin.
Astfel, decizia celor două companii a fost ca în țări precum România, Germania și Ungaria să vândă în totalitate activele uneia dintre companii.
În cazul României, vor fi vândute operațiunile producătorului francez de ciment Lafarge, care deține două fabrici de ciment, la Medgidia și Hoghiz, și o stație de măcinare, la Târgu Jiu.
HeidelbergCement este unul dintre cei mai mari investitori germani din Romania, având activități in domeniul producției de ciment, betoane și agregate, prin companiile Carpatcement Holding, Carpat Beton și Carpat Agregate. Carpatcement Holding deține trei fabrici, la Tașca (Neamț), Chișcădaga (Hunedoara) și Fieni (Dâmbovița).