CEO-ul Tarom, Christian Heinzmann, spune că a fost forțat să semneze un document prin care durata contractului său a fost redusă la un an, că ministrul Transporturilor Relu Fenechiu i-a spus că nu a știut despre acest lucru și că vor discuta pe acest subiect la întoarcea oficialului din concediu.
El a declarat agenției MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea președintelui Consiliului de Administrație, Dan Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menționând că până în luna noiembrie își va păstra funcția de CEO și responsabilitățile aferente.
„Dacă nu aș fi semnat, aș fi fost concediat”, a spus el.
În plus, el a fost informat ulterior că Nicolae Demetriade a fost numit vineri în funcția de director executiv al Tarom de către Consiliul de Administrație și că va trebui să colaboreze cu acesta, dar nu a primit documente oficiale în acest sens.
„Cum l-aș fi putut eu forța? El a semnat un addendum la contract de bună voie”, a declarat la rândul său Dan Pascariu, contactat de MEDIAFAX.
Pascariu a afirmat că există mai multe nemulțumiri la adresa activității lui Heinzmann, iar decizia CA de numire a lui Demetriade, care este posibil să-l fi deranjat pe CEO, a vizat tocmai întărirea conducerii executive.
„Documentul pe care l-am semnat este în vigoare începând din 1 iulie. Dânsul m-a rugat acest lucru”, a adăugat el.
Președintele CA spune că reducerea duratei mandatului a fost o concluzie la care s-a ajuns de comun acord.
„Noi am discutat mai demult acest lucru, dar nu l-am forțat eu. Este o discuție mai veche. Noi am ajuns la concluzia că este mai bine să-și reducă mandatul, având în vedere complexitatea job-ului și faptul că era singur, era izolat. În noiembrie pleacă și CFO-ul (Michael Moriaty, n.r.), atunci îi expiră contractul. (…) Este foarte greu când ești singurul străin într-o companie, când ai bariere de cultură și lingvistice”, a spus el.
Pe de altă parte, CEO-ul Tarom a afirmat că a discutat despre schimbarea survenită în durata mandatului său cu ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, care i-a spus că nu a știut despre această situație.
„Mi-a spus că nu știe nimic despre acest lucru, că pleacă în concediu și că vom discuta când se întoarce. (…) Trebuie să aștept să se întoarcă domnul Fenechiu din vacanță, cred că la sfârșitul acestei săptămâni”, a spus Heinzmann.
CEO-ul a afirmat că ulterior vrea să discute clarificarea situației sale și cu alți oficiali, inclusiv cu premierul Victor Ponta, și că își dorește continuarea mandatului în forma inițială.
„Vreau să rămân, iubesc această companie, iubesc această țară, nu văd niciun motiv pentru a pleca. La sfârșitul zilei îmi fac doar meseria. Nu sunt politician”, a spus Heinzmann.
El a arătat că situația de la Tarom este complexă și se îmbunătățeste, dar mai sunt multe lucruri de făcut în această direcție.
CEO-ul Tarom nu are în plan acțiuni în instanță, în cazul în care situația va rămâne neschimbată. „Nu este stilul meu”, a adăugat el.
Nicolae Demetriade, numit vineri în funcția de director executiv al Tarom de către Consiliul de Administrație, a declarat agenției MEDIAFAX că nu există nicio șansă ca operatorul aerian să fie rentabilizat în 2013, dar speră ca acest lucru să se întâmple anul viitor.
„Am fost împuternicit în această funcție pentru a urgenta implamentarea planului de management. Ținta este să rentabilizăm compania mai repede decât este prevăzut în planul de management, adică sfârșitul anului 2015. Nu există nicio șansă pentru rentabilizarea companiei în acest an, însă sperăm să se întâmple la sfârșitul anului viitor”, a declarat agenției MEDIAFAX Nicolae Demetriade, care ocupă și poziția de membru în Consiliul de Administrație.
Demetriade a declarat că va colabora cu Heinzmann, numit în luna noiembrie la conducerea operatorului aerian național.
„O să avem atribuții diferite, pe care le vom stabili în perioada următoare. Ne vom ajuta și vom colabora”, a explicat noul director executiv al Tarom.
Fost director general al Tarom, Demetriade a fost numit la începutul lunii mai în Consiliul de Administrație al operatorului aerian, consiliu care cuprinde șapte membri.
Demetriade deține agenția de turism World Travel, care reprezintă în România și Republica Moldova grupul de companii Royal Caribbean, Celebrity Cruises și Azamara.
Tarom a înregistrat pierderi de 66 milioane de lei în primele patru luni, cu 30 milioane de lei mai puțin față de rezultatul negativ estimat în planul de management.
Compania a încheiat anul trecut cu o pierdere preliminară și neauditată de 236 milioane lei. Planul de management, aprobat de Consiliul de Administrație în luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei în acest an, de 18 milioane lei în 2014, urmând ca în 2015 și 2016 compania să realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.
În baza planului de management, Tarom a inițiat în martie un program de retragere voluntară a personalului, vizând reducerea personalului cu 10% până la finele anului.
Compania urmărește de asemenea o creștere a numărului de pasageri transportați cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane în acest an la 2,6 milioane în 2016, și o majorare a gradului de încărcare a aeronavelor, de la 68% în acest an la 75% în 2016.