Hidroelectrica încearcă să vândă 22 de microhidrocentrale
„Mâine (marți – n.r.) se va aproba vânzarea individuală a 22 de microhidrocentrale”, a spus Borza.
Microhidrocentralele sunt unități de producție a energiei cu o capacitate instalată de până la 10 MW și primesc ajutor de stat sub forma certificetelor verzi pentru generarea electricității.
Terenul va fi scos la vânzare la prețul de pornire de aproximativ 200.000 de euro.
La sfârșitul lunii ianuarie, Hidroelectrica a scos la vânzare 14 microhidrocentrale, pe care a cerut 10,4 milioane de euro, dar din care a reușit să vândă doar trei unități, pentru 2,5 milioane de euro.
Compania a mai vândut 14 microhidrocentrale în iunie 2013, pentru suma totală de 46,8 milioane lei (10,5 milioane euro).
Potrivit lui Borza, Hidroelectrica are datorii către bănci în valoare de 250 milioane de euro, în condițiile în care luna iunie 2012, când a intrat pentru prima oară în insolvență, înregistra „datorii reale” de 660 milioane de euro.
Hidroelectrica și-a propus să vândă, în perioada 2013-2014, un număr total de 88 de microhidrocentrale, reprezentând sub 1% din puterea totală instalată, deoarece acestea înregistrează în fiecare an costuri de operare și mentenanță semnificativ mai mari decat veniturile pe care le generează, iar compania nu are resurse pentru investițiile necesare.
Hidroelectrica a reintrat în insolvență la sfârșitul lunii februarie, după ce Curtea de Apel București a admis recursurile formulate de mai mulți traderi de energie cre au contestat, printre altele, decizia de închidere a procedurii insolvenței, în iunie 2013.
Compania are o capacitate de producție instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităților de producție din România, și asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.
Fondul Proprietatea deține 19,94% din acțiunile Hidroelectrica, statul controlând restul de 80,05% din capitalul Hidroelectrica.