Prima pagină » Economic » Hidroelectrica negociază vineri contractul cu EFT, urmează Alro și Alpiq săptămâna viitoare

Hidroelectrica negociază vineri contractul cu EFT, urmează Alro și Alpiq săptămâna viitoare

Hidroelectrica negociază vineri contractul cu EFT, urmează Alro și Alpiq săptămâna viitoare
Administratorii Hidroelectrica, companie aflată în insolvență, vor avea vineri negocieri privind contractul de achiziție a energiei cu reprezentanții firmei EFT, urmând ca săptămâna viitoare să aibă discuții cu Alro Slatina, Alpiq RomEnergie și Alpiq RomIndustries.

Administratorii Hidroelectrica, companie aflată în insolvență, vor avea vineri negocieri privind contractul de achiziție a energiei cu reprezentanții firmei EFT, urmând ca săptămâna viitoare să aibă discuții cu Alro Slatina, Alpiq RomEnergie și Alpiq RomIndustries.

„Este vorba de asigurarea legalității contractelor (…). Aceste contracte, sau prelungirile lor, ocolesc regulile legale. (…) Înainte de stoparea unilaterală dăm ocazia unei ajustări bilaterale, amiabile, a problemelor din aceste contracte. Este necesar să ajungem la o concluzie în timp cât mai scurt”, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX, administratorul special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu.

Contractele bilaterale de vânzare a energiei au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 și 2003, și expiră în 2014, 2015 sau 2018.

Vulpescu a adăugat că beneficiarii acordurilor directe cu Hidroelectrica cumpără energia la prețurile de anul trecut, întrucât în acest an nu au dorit să negocieze tarifele decât în anumite condiții.

„Ei plătesc energia la prețuri aferente anului 2011 și nu au dorit să negocieze până acum decât dacă li s-ar fi garantat un preț fix în lei pe tot anul 2012”, a spus Vulpescu, adăugând că prețul cerut era „mult inferior” celui de pe OPCOM.

El a adăugat că legislația prevede încă din 2006-2007 că energia disponibilă a producătorilor trebuia vândută exclusiv prin bursa de profil OPCOM.

Firma EFT este controlată integral de compania daneză EFT Holdings. Alro este deținut de grupul Vimetco, înregistrat în Olanda și controlat de omul de afaceri rus Vitali Mașițki.

Alpiq RomEnergie și Alpiq RomIndustries sunt deținute de grupul elvețian Alpiq. Firmele Alpiq RomEnergie și Alpiq RomIndustries sunt fostele Ehol Distribution și Buzmann Industries, firme înființate de omul de afaceri Bogdan Buzăianu și preluate de grupul elvețian Alpiq.

Companiile care au anul trecut avut cele mai mari contracte cu Hidroelectrica sunt Alro (322,47 milioane lei), Energy Holding (280,25 milioane lei), Alpiq RomEnergie (204,34 milioane lei), ArcelorMittal Galați (185,46 milioane lei), EFT România (136,68 milioane lei), Alpiq RomIndustries (130 milioane lei) și Electromagnetica (124,95 milioane lei).

Hidroelectrica a intrat în insolvență în 20 iunie, la solicitarea Consiliului de Administrație. Consiliul și-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri și creșterea datoriilor, pe fondul unui „dezastru de management” și al secetei din 2011.

Reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica, firma Euro Insol, a anunțat recent că vrea să găsească soluții amiabile privind contractele directe de vânzare a energiei, urmând să inițieze în iulie discuții cu beneficiarii acordurilor, menționând însă că, dacă aceștia nu vor accepta noile condiții, contractele vor fi denunțate.

Hidroelectrica a reziliat anul trecut contractele directe cu Salrom, CNH și CLMB Patinoar Brașov, iar Luxten a renunțat la contractul cu Hidroelectrica.

În urmă cu o săptămână, Hidroelectrica a denunțat contractul cu Euro-P.E.C. Galați, din cauza datoriilor, în valoare de 37,8 milioane de lei, contract care a provocat perderi de 118,5 milioane de lei celui.mai mare producător de energie din România.

Potrivit bilanțului companiei, profitul net a scăzut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane lei, la 6,4 milioane lei, în condițiile în care veniturile totale au coborât de la 3,41 miliarde lei la 3,18 miliarde lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde lei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?