H&M deschide săptămâna viitoare, în aceeași zi, două magazine într-un oraș din România
Cele două noi magazine vor fi inaugurate simultan, în data de 17 aprilie, fiind localizate în Centrul Comercial Jupiter și în Centrul Comercial Euromall.
„Am ales această dublă inaugurare la Pitești tocmai pentru că suntem convinși de potențialul pe care îl are acest oraș. Pitești este un oraș dinamic, cu locuitori pasionați de modă, astfel că ne așteptăm să fim bine primiti și aici, la fel ca și în toate celelalte orașe în care este prezent H&M”, a declarat Ralf Wein, country manager al H&M România.
Magazinul situat în Centrul Comercial Jupiter are o suprafață de 1.900 metri pătrați, iar cel din Centrul Comercial Euromall de 1.300 metri pătrați și vor cuprinde colecțiile pentru femei, bărbați, adolescenți și copii.
Joi, H&M va deschide al doilea magazin din Galați în cadrul centrului comercial Winmark, cu o suprafață de 1.500 metri pătrați.
În anul fiscal 2013, încheiat în noiembrie, vânzările din România ale H&M au avansat cu 41%, la 893 milioane coroane suedeze (101 milioane euro).
Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice, anul trecut H&M România a obținut anul trecut un profit net de 23,6 milioane lei (5,4 milioane euro), în creștere cu 52% comparativ cu valoarea din 2012.
H&M a fost fondat în Suedia 1947 și este listat la NASDAQ OMX Stockholm. H&M are 3.200 de magazine pe 54 de piețe, inclusiv unități deschise în sistem de franciză.