H&M va deschide un nou magazin în România

Publicat: 03 09. 2012, 13:49
Actualizat: 31 01. 2019, 21:13

Retailerul suedez de îmbrăcăminte H&M va deschide, în această toamnă, al 17-lea magazin din România, în galeria comercială a Shopping City Sibiu, a anunțat compania de consultanță imobiliară DTZ Echinox, care a intermediat închirierea spațiului de 1.554 mp.

„H&M își continuă expansiunea în România. După mai mult de un an de prezență pe piața românească, suntem foarte mulțumiți de rezultate”, a declarat, într-un comunicat, Ewa Jarzemska, marketing & PR manager H&M.

DTZ Echinox este la a șaptea colaborare cu H&M. În ultimii doi ani, compania de consultanță imobiliară a intermediat închirierea spațiilor din București Mall și Plaza România (Anchor Group), Sun Plaza (EMCT), Electroputere Parc (K&S), Atrium Center Arad (Atrium Centers) și Lotus Center (Lotus Market), suprafețe care totalizează peste 11.500 mp.

Grupul H&M (Hennes&Mauritz) a fost fondat în Suedia, în 1947, și are peste 2.300 de magazine în 40 de piețe, unele deschise în sistem de franciză.

Vânzările H&M în România au crescut de aproape trei ori în primul semestru fiscal încheiat la 31 mai, de la 103 milioane coroane suedeze (11,6 milioane euro) în urmă cu un an la 288 milioane coroane (32,6 milioane euro).

Parte din portofoliul fondului britanic Argo Real Estate Opportunities Fund, centrul comercial Shopping City Sibiu a fost deschis în 2006 și are o suprafață închiriabilă de aproximativ 80.000 mp.

În prezent, centrul comercial găzduiește retaileri precum Real, Carrefour, Baumax, Altex, Flanco, Domo, Mobexpert, Proges, KFC, C&A, New Yorker, Takko, Deichmann, Hervis, Orsay, Humanic, Douglas și DM.

DTZ Echinox a fost desemnată de către Argo Real Estate să se ocupe de serviciile de property management pentru Shopping City Sibiu și Shopping City Suceava, începând cu ianuarie 2010.