Hollande va face propuneri privind obligațiunile comune în zona euro, la summit-ul UE de miercuri
Președintele francez Francois Hollande va prezenta, la summit-ul UE de săptămâna viitoare, propuneri privind eurobondurile, obligațiuni comune europene, în cadrul unui pachet de măsuri de stimulare a creșterii economice din zona euro, transmite Reuters.
„Voi prezenta toate propunerile de creștere la întâlnirea informală din 23 mai. În cadrul acestui pachet se vor regăsi și eurobondurile, și nu voi fi singurul care le va susține. Am primit confirmări la summit-ul G8”, a declarat Hollande la sfârșitul întâlnirii liderilor G8 de la Camp David.
Întâlnirea de miercuri de la Bruxelles va avea ca principală temă de discuție revigorarea creșterii economice în UE și în zona euro în paralel cu menținerea eforturilor de reducere a deficitelor bugetare, strategie susținută puternic de către noul lider francez.
Hollande a afirmat că va încerca să determine Berlinul să renunțe la vetoul german asupra obligațiunilor comune ale zonei euro, sau să accepte ca Banca Centrală Europeană să poată finanța direct guvernele aflate în dificultate.
Ambele idei au fost contestate ferm de Germania în ultimii ani, însă cancelarul Angela Merkel nu a exclus eurobondurile ca perspectivă pe termen lung pentru UE, odată cu progresul spre o uniune fiscală și politică mai strânsă.
Obligațiunile comune la nivelul zonei euro sau al UE ar fi emise de o instituție centrală a Uniunii și garantate de către guvernele statelor membre. De departe cea mai mare economie europeană, Germania ar asigura cea mai mare parte din aceste garanții.