Hotelieri bulgari din stațiunea Sunny Beach vor scădea tarifele de cazare începând cu acest weekend. Astfel, prețurile afișate la recepțiile unităților din zonele de Est și de Vest ale stațiunii vor fi reduse cu 10% până la 15%, potrivit Novinite.
După data de 5 septembrie, prețurile de cazare vor fi reduse cu încă 10%, după cum susțin hotelierii.
Peste 410.000 de turiști, în mare parte ruși, germani, scandinavi, polonezi și unguri, au ales ca destinație de vacanță anul acesta stațiunea Sunny Beach. Circa 270.000 de turiști sunt așteptați, totodată, să ajungă aici în luna septembrie.
Multe dintre hotelurile din această stațiune de pe malul Mării Negre vor rămâne deschise până pe data de 10 octombrie, mult după finalul sezonului estival pe litoralul românesc.