Hotelul Triumf mai rămâne la RA-APPS. Prima tentativă de vânzare din acest an a eșuat

Hotelul Triumf mai rămâne la RA-APPS. Prima tentativă de vânzare din acest an a eșuat
Publicat: 04/11/2014, 11:51

Hotelul Triumf a fost scos la vânzare prin licitație de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS)la un preț de pornire de 19,6 milioane euro, cu aproape 13 milioane euro mai puțin decât la precedenta tentativă de vânzare, din 2007, blocată în instanță.

Reprezentanții RA-APPS au comunicat agenției Mediafax că urmează să fie organizată o a doua licitație.

Licitația este organizată în condițiile în care RA-APPS și-a accentuat pierderile în ultimii ani, iar consultanți imobiliari au atenționat în repetate rânduri că vânzarea activelor în condițiile actua­le ale pieței nu este cea mai bună soluție și că înființarea unui fond imobiliar listat la bursă pentru administrarea activelor sau transferul acestor servicii către fir­me private sunt alternative la vânzarea in­di­viduală a proprietăților, care ar asigura o trans­parență sporită și un câștig mai bun pen­tru stat.

Hotelul Triumf, clasificat la două stele, este amplasat pe un teren de 15.000 metri pătrați lângă Bulevardul Kiseleff din Capitală, zonă ultracentrală a Capitalei, și dispune de 98 camere și apartamente, un restaurant cu o capacitate de 120 de locuri și o grădină de vară cu 60 de locuri.

Hotelul a mai fost scos la vânzare în ianuarie 2007, dar licitația a fost contestată în instanță de Athenee Phenix Group, controlată de compania Ana Hotels a omului de afaceri George Copos.

La licitație s-au prezentat atunci companiile Roses Residential Park București, BEA Hotels Eastern Europe România și Athenee Phenix Group, dar comisia RA-APPS a constatat că scrisoarea de garanție bancară depusă de Athenee Phenix, care deține hotelul Athenee Palace Hilton, nu îndeplinea criteriile de înscriere. Athenee Phenix Group a fost descalificată, iar licitația a fost anulată, deoarece condițiile de participare impuneau existența a cel puțin trei oferte valabile.

Athenee Phenix Group a acționat în instanță RA-APPS, administratorul hotelului și organizatorul licitației, solicitând anularea hotărârii care descalifica firma și plata sumei de 150.000 euro ca daune reparatorii.
Conducerea Secretariatului General al Guvernului (SGG), în subordinea căruia funcționează RA-APPS, anunța, în septembrie 2007, că prima decizie a instanței a fost favorabilă firmei care a depus contestația, dar că RA-APPS a depus recurs și estima că procedurile de vânzare vor fi reluate până la finele anului, după o decizie definitivă a instanței.

Conform informațiilor furnizate ulterior agenției Mediafax de către conducerea regiei, Curtea de Apel București a respins în totalitate, la sfârșitul lunii martie 2008, contestația formulată de Athenee Phenix Group, prin decizie definitivă și irevocabilă, dar problema nu a fost rezolvată, deoarece documentul conținea „o eroare materială”, în sensul că instanța a transcris greșit numele firmei.
Având în vedere că, la ridicarea deciziei legalizate, s-a sesizat o eroare materială strecurată în cuprinsul acesteia, Biroul Contencios din cadrul regiei a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale sesizate, în sensul că instanța a trecut în loc de «S.C. Athenee Phenix Group S.A» numai «S.C. Athenee Group S.A». Față de această cerere urmează să fim citați pentru îndreptarea hotărârii”, afirma conducerea RA-APPS.

Sursa citată preciza că o decizie în privința organizării unei noi licitații urmează să fie luată de către Consiliul de Administrație al regiei numai după rezolvarea erorii de redactare a deciziei judecătorești.
Hotelul, care stârnește un mare interes operatorilor din industria turismului datorită amplasării și arhitecturii deosebite a clădirii, nu a mai fost însă scos la vânzare de la acel moment, fiind introdus doar, în 2011, pe lista imobilelor RA-APPS care urmează să fie înstrăinate la un moment dat.

RA-APPS și-a accentuat pierderea în cei doi ani în care a vândut imobile din portofoliu prin proceduri contestate de către consultanți imobiliari și aproape și-a dublat rezultatul negativ în 2013 comparativ cu 2012, nereușind să atingă propriile ținte pentru care a cerut și obținut avizul Guvernului.
Astfel, în 2012, RA-APPS, care de fiecare dată anunța că se va situa pe profit, a înregistrat venituri totale de 283,5 milioane lei și cheltuieli totale de 321,4 milioane lei, cu o pierdere rezultată de aproape 38 milioane lei, iar în 2013 a consemnat venituri totale de 308,9 milioane lei și cheltuieli totale de 374 milioane lei, pierderea urcând la 65 milioane lei.

Aceasta în condițiile în care în 2012 au fost scoase la vânzare 103 imobile, dintre care regia a reușit să vândă doar 14 active, iar în 2013 au fost vândute 85 de imobile, dintre care 59 cu plata integrală și 26 cu plata în rate.
Contravaloarea activelor vândute a fost de numai 14 milioane euro, de trei ori mai mică decât estimarea inițială a RA-APPS, prezentată Guvernului și aprobată de Executiv prin hotărâre.

RA-APPS a fost obligată de fiecare dată, la final de an, să își revizuiască negativ estimarea bugetară inițială, pe fondul licitațiilor repetate și eșuate pentru vânzarea imobilelor, cele mai multe din lipsă de oferte.

În bugetul prognozat pentru acest an, aprobat de Guvern în luna februarie, RA-APPS a a anunțat din nou că va încasa 190 milioane lei din licitații, aproape aceeași sumă calculată și ratată în 2013. În același timp, în buget, regia anunță că va cheltui în mod sigur în acest an peste 55 milioane lei cu evaluarea și publicitatea acestor imobile scoase la vânzare.
RA-APPS va mai plăti în acest an 26,3 milioane lei pentru baza materiala de reprezentare și protocol, cu 11,2 milioane lei mai mult decât suma cheltuită anul trecut.

Regia Protocolului de Stat, la care lucrează peste 2.170 de angajați, cu un câștig mediu lunar mai mare de 1.900 lei, deține aproximativ 650 locuințe de protocol și de serviciu, peste 75 de vile și mai mult de 250 hectare teren, moștenite de la fosta gospodărie de stat a PCR și ocupate de actuali sau foști demnitari, ori chiar de rudele lor.

Acestora li se adaugă zeci de spații comerciale, ferme și unități turistice, dintre care hotelul Triumf din București, hotelul Mara din Sinaia, Clubul Floreasca, complexul Scroviștea, complexul Palat Snagov sunt printre cele mai valoroase.
Surse oficiale au declarat că întregul patrimoniu RA-APPS este evaluat la 500 milioane euro -1 miliard euro.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României