Prima pagină » Economic » Iar ne-am împrumutat. Cîțu vrea miliarde în conturile statului, în condițiile în care deficitul bugetar ar putea atinge 8,6% din PIB

Iar ne-am împrumutat. Cîțu vrea miliarde în conturile statului, în condițiile în care deficitul bugetar ar putea atinge 8,6% din PIB

Iar ne-am împrumutat. Cîțu vrea miliarde în conturile statului, în condițiile în care deficitul bugetar ar putea atinge 8,6% din PIB

Luni, 17 august 2020, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 124,5 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 133 de luni, la un randament mediu de 4,19% pe an.

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 200 de milioane de lei, iar băncile au subscris 173,5 milioane de lei, conform datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR)

La distanță de doar 24 de ore este programată o altă licitaţie prin care statul român vrea să atragă încă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Pentru luna în curs, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de la băncile comerciale de 3,45 de miliarde de lei, din care 3 miliarde de lei prin opt emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 450 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma, mai mică faţă de cele 5,3 miliarde de lei programate în iulie, va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Deficitul bugetar este estimat să crească la 8,6% din PIB

Nu mai devreme de joi, 13 august 2020, la orele serii, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, anunța că deficitul bugetar al României este estimat să crească la 8,6% din PIB, cu 5% în plus față de deficitul aprobat inițial de 3,6%.

Tot atunci, șeful de la Finanțe preciza că a fost reestimată dinamica economiei în 2020 de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP). În acest context, conform precizărilor membrului cabinetului Orban, contracția estimată pentru acest an este de 3,8% față de cea inițială de 1,9%, iar cele circa două puncte procentuale vin din cele două luni în care economia a fost închisă.

„Este o înrăutățire a estimării pentru dinamica economiei în 2020, dar este una cu foarte mult sub ceea ce estimează toate instituțiile internaționale. Deficitul bugetar este estimat să crească de la 6,7% la 8,6% din PIB, majorare de 5 puncte procentuale față de deficitul aprobat inițial de 3,6% din PIB”, a precizat Florin Cîțu.

El a explicat că majorarea deficitului este cauzată de scăderea veniturilor în buget față de ceea ce se estima, de aproape 31 miliarde de lei, ceea ce înseamnă trei puncte procentuale.

„Din cele 5% care se adaugă la deficit, 3% vin din efectul crizei. În același timp, cheltuielile suplimentare la buget legate de criză sunt de 2%. Deci cele 5 puncte procentuale suplimentare la buget sunt legate direct de perioada de criză”, a menționat Cîțu.

Potrivit sursei citate, în Europa, media deficitului față de estimarea inițială este de 7-8%, cum ar fi cazul Franței sau Italiei.

Citește și