IMM Invest 2021: Dumitru Nancu, FNGCIMM: „Astăzi vom aproba primele garanții. Suntem în linie dreaptă”. Perspectivele de creștere a programului
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) așteaptă ca băncile partenere din cadrul programului IMM Invest să încarce cererile aprobate spre finanțare, urmând ca joi sau vineri să aprobe prima garanție. Plafonul de garantare pentru IMM Invest pentru 2021 este de 15 miliarde de lei, din care un miliard revine programului AGRO IMM Invest.
Antreprenorii care au depus cereri de credite prin progamului IMM Invest sunt cu un pas mai aproape de obținerea banilor solicitați pentru susținerea afacerilor prin IMM Invest. Dumitru Nancu, director general al Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM), a declarat joi, în cadrul unui eveniment organizat de Consiliul Național al IMM-urilor din România (CNIPMMR), că băncile urmează să încarce în platformă cererile aprobate, urmând ca fondul să aprobe ulterior garanțiile aferente.
IMM Invest este destinat susținerii mediului antreprenorial, facilitând accesul IMM-urilor la finanțare, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele și contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru anul 2021, plafonul total al garantiilor ce pot fi acordate este în valoare de 15 miliarde lei, din care 1 miliard lei este alocat programului AGRO IMM Invest. Statul poate garanta până la 90% din valoarea creditelor accesate la una dintre băncile partenere. Valoarea maximă a creditelor poate fi de până la 10 milioane de lei investiții și până la 5 milioane de lei pentru capital de lucru.
Băncile pot încărca de azi în aplicație dosarele aprobate
Programele IMM INVEST 2021, AGRO INVEST, IMM Factoring și IMM Leasing au demarat oficial odată cu publicarea în Monitorul Oficial a normelor de implementare, respectiv din 12 aprilie. „Pe platforma IMM INVEST beneficiarii se pot înscrie, platforma nu a fost închisă deloc, pentru că programul a fost prelungit de către Comisia Europeaă la solicitarea Guvernului României într-o primă fază până la 30 iunie 2021, apoi până la sfârșitul acestui an. – 31 decembrie 2021
Potrivit lui Dumitru Nancu, săptămâna trecută erau peste o mie de înscriși pe IMM INVEST. În declarația de IMM, IMM-ul bifează banca parteneră, iar cererile sunt trimise la bancă.
„Astăzi vom deschide aplicația Web Plafon, în care instituțiile financiar bancare, cele 21 – care, din 14 miliarde (IMM Invest), au subscris 20 de miliarde, deci suprasubscris, iar la AGRO IMM INVEST, dintr-un miliard, cât a alocat Guvernul, avem 5 miliarde subscrise – vor încărca deja dosarele aprobate. Din punct de vedere al întreprinzătorului, programul s-a deschis încă de pe 12 aprilie, iar astăzi vom aproba primele garanții. Suntem în linie dreaptă”, a precizat directorul general al FNGCIMM.
Pe AGRO Invest erau încrise, la ora evenimentului, 1.600 de cereri, iar pe IMM Invest sunt 7.000 de cereri care au plecat deja la bancă.
„Până băncile încarcă – azi sperăm să încarce din cele 7.000 de cereri probabil că sunt și în bănci aprobate, ele vor fi astăzi aprobate și încarcate în platforma noastră”, a declarat directorul general al FNGCIMM.
Pentru 2021 au fost introduse categorii noi de beneficiari, respectiv întrepreinderea cu capitalizare pe piata medie, fermieri, profesionistii și au fost operate modificări , mai permisive, ceea ce ar putea duce la dublarea numărului de beneficiari pe IMM Invest. „Noi sperăm ca prin aceste modificări, sunt 7 modificări care sunt mai permisive, ca să dublăm practiv numărul de beneficiari. Anul trecut au fost 25.586, anul acesta ne-am trecut 58.000 de beneficiari. Cifrele ne încurajează. Programul practic astăzi se deschide de bănci și sunt deja 7.000 de cereri transmise către bănci”, a spus Nancu.
„Practic, azi vor intra primele dosare aprobate de la instituțiile financiar bancare și cred că mâine va fi prima garanție aprobată pe programul IMM Invest 2021, sau AGRO Invest, în funcție de solicitarea pe care instituția financiar bancară o încarcă în platforma Web Plafon”, a explicat Dumitru Nancu.
IMM Invest 2020: 12,9 miliarde de lei întorși la bugetul de stat
„Consider că IMM Invest este cel mai important instrument financiar pe care Guvernul l-a folosit pentru redresarea economică”, a precizat Dumitru Nancu, care a detaliat analiza impactului fiscal. „Pentru prima dată Guvernul a analizat care e nevoia întreprinzătorilor și am observat că există nevoia de lichiditate. S-a acordat un număr de finanțări record. Nu există ca în șase luni, pe niciun program, să existe un număr-record de 25.586.
„Valoarea totală pe care instituțiile bancare au acordat-o este de 15 miliarde de le, 1,5% din PIB. Ajutorul de stat acordat beneficiarilor pe IMM INVEST, aproape 300 de milioane de lei, din care 102 milioane reprezintă subvenționarea de dobânzi. Ce este foarte important: 10% din mediul de afaceri, din perspectiva veniturilor, acele firme care realizează venituri, au accesat acest program. Practic, statul român a garantat cu 12 miliarde de lei, instituțiile financiare au finanțat cu 15 miliarde de lei, iar ce s-a întors la bugetul de stat din taxe și impozite reprezintă 12,9 miliarde de lei”, a explicat Dumitru Nancu, în cadrul evenimentului „VorbIMM despre IMM INVEST”.
Astfel, prin sprijinul acordat, s-au protejat peste 443.000 de locuri de muncă. Dacă IMM Invest nu ar fi fot implementat, se presupune să rata șomajului s-ar fi dublat în 2020, a arătat oficialul în prezentarea din cadrul evenimentului.
Florin Jianu: „IMM Invest a dus greul pentru mediul de afaceri în 2020”
Și Florin Jianu, președinte CNIPMMR, consideră că IMM Invest a fost o gură de oxigen pentru IMM-uri în 2020.
„IMM Invest reprezintă cel mai important program al anului trecut și credem noi și al 2021 de susținerea a mediului de afaceri. A fost primul și este primul program major în opinia mea, un program serios, care a avut un impact asupra mediului de afaceri, a ajutat zeci de mii întrepreinderi sa aibă acces la capital de lucru, să treacă prin perioada dificilă a anului trecut, va ajuta și în acest an în egală măsură un număr similar”, a explicat Florin Jianu, președinte CNIPMMR.
„Din pacate mi-aș fi dorit să fie mai multe măsuri din partea Ministerului Economiei, IMM Invest a fost un program care a dus greul pentru mediul de afaceri anul trecut și care, alături de șomajul tehnic transformat după aceea în Kurtzarbeit, a reprezentat o gură de oxigen pentru foarte întreprinderi mici și mijlocii”, a afirmat Florin Jianu.
Potrivit lui Florin Jianu, sectorul construcțiilor este primul sector susținut de IMM Invest, apoi transporturile, agricultura – cultivarea cerealelor, iar pe locul cinci, restaurantele.
„Pentru 2021, împreună cu colegii de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, noi vedem și câteva lucruri foarte importante din sfera Programului Național de Relansare și Reziliență. Vom lupta foarte tare și din perspectiva Consiliului Național al IMM-urilor, dar și din perspectiva FNGCIMM ca acel deziderat al nostru de mai mulți ani, Banca de dezvoltare, să devină realitate, să ne îndreptăm spre noi categorii se susținere a economiei, cum este, de exemplu, HoReCa, să susținem în continuare la niel înalt întreprinderile mici și mijlocii”, a spus Florin Jianu.
A crescut numărul de IMM-uri bancabile
Este în continuare o perioadă dificilă pentru mediul de afaceri și pentru mediul economic, dar un avantaj este faptul că în această perioadă dificilă s-a reușit creșterea numărului de IMM-uri bancabile, consideră Florin Jianu.
În acest context, Cristian Păun, președintele CA al FNGCIMM, a subliniat rolul important al IMM INVEST în creștererea finanțărilor acordate IMM-urilor.
„Sectorul financiar din România, din păcate – nu trebuie să dăm vina pe el, din păcate asta e putința lui la acest moment – are o implicare destul de redusă în această zonă a sectorului priavat și în general se axează pe pe afaceri ușoare, afaceri care nu necesită o atenție foarte deosembită, alege siguranța. Or, acest prigram, din punctul meu de vedere, pe lângă că el a susținut companiile în timpul pandemiei, a avut un rol fundamental, de a atrage atenția asupra crizei permanent pe care o are sectorul IMM legat de accesul la finanțare și de a contruit, cu ajutorul unui program guvernamental, o punte, o facilitate care să atragă în acest mecanism atât băncile, cât și IMM-urile și, de ce nu, și statul. Acesta este rolul fundamental pe care aceste garanții îl joacă: intervin și facilitează, rezolvând, parțial, evident, o criză”, a spus Cristian Păun.
Și în acest context, președintele CA al FNGCIMM a atras atenția și asupra rolului nevăzut al IMM INVEST de creștere a numărului de IMM-uri bancabile. „Dacă până acum, una sau două din zece IMM-uri primeau finanțare de la bănci, ei bine, acest procent s-a redus la unul din trei. Practic am crescut foarte munlt procentul prin care IMM-urile au intrat în zona bancară. (…) Sunt foarte multe IMM-uri care au intrat pentru prima dată în relație cu o bancă și încet, încet au învățat ce îneamnă dezvolatarea pe banii altora”, a precizat Cristian Păun.
O altă reușită a programului, subliniază Cristian Păun, este faptul că mai mult de jumătate din beneficiari sunt microîntreprinderi, cu mai puțin de 10 angajați, cele care sunt mai expuse în perioadele de criză.
„În momentul în care ai o statistică ce arată că 52% au fost microîntreprinderi, 38%, întreprinderile mici, și numai 10% întrepreprinderile mari înseamnă că programul și-a atins obiectivul”, a pecizat și Florin Jianu.
O nouă etapă: de la supraviețuire, la dezvoltare
Dacă în 2020, companiile s-au concentrat pe supraviețuire, pentru 2021, se așteaptă ca cererea pentru capital de investiții să crească.
„IMM Invest 2020 a fost un program de supraviețuire. Dacă ne uităm pe timoul de credite pe care l-au accesat IMM-urile prin acest program, vom vedea că ele au accesta credite pentru activitate curentă, credite preponderent pentru capital de lucru, foarte puțin pentru investiții. 90% din capitalul accesat prin IMM Invest în 2020 a fost pentru capital de lucru, în jur de 10% a fost pentru investiții. IMM Invest 2020 nu a fost pentru dezvoltarea afecrii, ci pentru supraviețuirea afacerii”, a spus Crisitian Păun.
Pentru 2021, președintele CA al FNGCIMM estimează că lucrurile nu se vor schimba radical. „Speranța noastră este ca acest procent 90% – 10% să se schimbe puțin în favoarea investițiilor. E natural să se întâmple acest lucru, pentru că atunci când esti în recesiune, într-o zonă de criză, nu suntem în recesiune, te gândești, ca IMM, să faci investiții pentru perioada de boom”, explică Cristian Păun.
„Trebuie să facem eforturi mai mari să încurajăm IMM-urile să treacă pe zona de investiții”, consideră Cristian Păun.
Bogdan Speteanu, director executiv Produse Corporate BCR, și-a exprimat convingerea că cerile de capital pentru investiții vor avea o pondere mai mare în acest an.
„Dacă anul trecut vorbim de un program IMM Invest destinat supraviețuirii în primul rând, anul acesta și noi credem că procentul celor care vor aplica la program pentru investiții va fi mult mai mare”, a declarat Bogdan Speteanu, Director Executiv Produse Corporate BCR, făcând referire la studiul recent derulat de instituția bancară printre beneficiari și contextul economic. „În cazul nostru, procentul din sumele acordate este de 93% pentru capital de lucru, pentru lichiditate, și de 7%, pentru investiții. Pentru anul acesta suntem convinși că procentul va fi mult mai mare. Nu cred că se va investa procentul, dar suntem convinși că undeva în jur de o treime din sume se vor duce către investiții”, a precizat oficialul BCR.
Florin Jianu: „2021 este un an al reconstrucției”
Potrivit lui Florin Jianu, ultima cercetare derulată de CNIPMMR arăta că din zece IMM-uri, șase spun că 2021 e un an de stagnare în ceea ce înseamnă cifra de afaceri, numărul de angajați și competitivitatea lor, trei vor spune că își vor diminua cifra de afaceri, numărul de angajați și că le-a scăzut încrederea practic în econome în acest an și doar unul din zece IMM-uri va spune că e 2021 e un an de creștere.
„2021 este un an al reconstrucției. Eu mă bucur că partenerii noștri se implică activ, că răspund pozitiv inițiativelor venite din sectorul public sau din partea noastră. Aștept și mai multe inițiative. Slavă Domnului și sunt bucuros că FNGCIMM este o instituție privată, societate comercială care reprezintă într-adevăr statul român, dar o instituție dinamică, care devine pionier în ceea ce înseamnă instrumente financiare. Mi-aș dori ca în 2021, cu ajutorul PNRR, Fondul de garantare să aibă o componentă de fond de investiții de tip equity și, de ce nu?, să îl creștem cu ajutorul partenerilor bancari sau altor parteneri, în felul ăsta creând o nouă etapă în dezvoltrea întreprinderilor mici și mijloci. E rolul nostru al tuturor să creem, să diversificăm instrumente, dar mai ales să le aducem în realitatea anului 2021”, a conchis Florin Jianu.