IMM-urile au epuizat plafonul garanțiilor de două miliarde lei în prima săptămână de înscriere

IMM-urile au epuizat plafonul garanțiilor de două miliarde lei în prima săptămână de înscriere
Publicat: 24/01/2014, 13:20
Actualizat: 08/02/2016, 13:43

Plafonul garanțiilor de stat, de două miliarde lei din cadrul Programului de Garantare a creditelor pentru întreprinderile mici și mijlocii a fost subscris în totalitate în prima săptămână de la începerea înscrierilor, iar nouă bănci au aderat la program ca finanțatori, potrivit Finanțelor, scrie Mediafax.

Băncile interesate să participe ca finanțator în cadrul acestui program, derulat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), au avut 15 zile la dispoziție pentru înscriere, de la 15 ianuarie.

Banca Transilvania, BRD, CEC, ING, Banca Românească, Bancpost, BCR, Banca Comercială Carpatica, Intesa Sanpaolo sunt cele nouă bănci care s-au înscris în program până în prezent și au transmis către FNGCIMM toate informațiile obligatorii care stau la baza alocării plafonului de garantare pentru fiecare finanțator în parte, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Alocările către bănci urmează să fie făcute „pro rata” astfel încât să se încadreze în plafonul garanțiilor toate instituțiile de credit interesate să participe la program, înscrise până la 30 ianuarie.

Programul de Garantare a creditelor pentru IMM-uri, coordonat de MFP, constă în acordarea unei linii de credit în valoare maximă de cinci milioane de lei pentru o firmă pe o perioadă de maxim doi ani și garantarea creditului de către stat în procent de maxim 50% din valoarea finanțării, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare.

Prin acest program este facilitat accesul IMM-urilor la obținerea de credite destinate finanțării capitalului de lucru, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de maxim un an, în vederea rambursarii liniei de credit.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Permis de conducere doar după 26 de ani pentru bărbați. Reguli mai stricte pe șoferii...
Schimbări importante în Codul Muncii. Informațiile care trebuie să ajungă la toți angajații
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță