În ce condiții lucrează corporatiștii dintr-un startup cu sediul la New York. Galerie foto
Săptămâna trecută, compania a anunțat că a strâns o finanțare de 60 milioane de dolari, condusă de Francisco Partners, scrie Business Insider. Runda de finanțare, care evaluează compania la aproape 500 milioane de dolari, a determinat ca fondurile totale ale Betterment să ajungă la 105 milioane dolari.
foto: captură Business Insider
Cei 90 de angajați ai Betterment lucrează într-un sediu fabulos din New York, unde se pot relaxa într-o bibliotecă clasică sau se pot bucura de mesele calde oferite de câteva ori pe săptămână. Betterment ocupă 1.400 mp într-o clădire veche din Flatiron District, New York.
foto: captură Business Insider
Startup-ul se întinde pe două etaje. Unul din ele a găzduit cândva o sală de karate, iar celălalt un depozit de jucării. Dacă într-o companie obișnuită angajații își cocoșează spatele pe scaunele incomode de la birou, la Betterment ei stau pe canapele din piele și au parte de lumina naturală, prin intermediul unor ferestre generoase.
foto: captură Business Insider
Echipa Betterment numără 90 de membri și va crește rapid în următorul an. „În curând, o să avem nevoie de mai mult spațiu”, a declarat fondatorul și directorul executiv al Betterment, Jon Stein (foto). De asemenea, sălile de conferință și alte încăperi ale clădirii păstrează farmecul trecutului și pe pereți sunt agățate jocuri vechi de societate, din domeniul financiar. Un alt element de excepție este ușa în formă de seif, care păstrează aceeași tematică, iar biblioteca de lemn este dotată cu canapele și globuri pământești vechi. Și cum orice angajat are nevoie de o cafea bună dimineața, Betterment primește cafeaua de la Joyride Coffee (un angajat a declarat că această cafea este „de cinci ori mai tare decât una obișnuită”).
foto: captură Business Insider
În privința meselor, Betterment are propriul bucătar, care gătește mese alese, de câteva ori pe săptămână. Un alt „colț de rai” din companie este dotat cu scaune comode, în care angajații se pot întinde în voie, pentru a lucra și, de ce nu, pentru a se relaxa puțin.