În ce titluri de STAT pot să investească românii, în perioada 9 septembrie la 3 octombrie 2024

Publicat: 18 09. 2024, 23:37
Actualizat: 18 09. 2024, 23:38

Începând de luni, 9 septembrie,  românii pot investi bani în titluri de stat TEZAUR cu maturități de 1, 3 și 5 ani.

Dobânzile anuale atractive sunt de  5,80%, 6,60% și, respectiv, 7%. De la începutul anului 2024, în cele 9 emisiuni, peste 242.000 de persoane au ales să investească mai mult de 10.5 miliarde lei.

Între 9 septembrie 2024 – 3 octombrie 2024, persoanele fizice, înregistrate în SPV,  pot cumpăra online titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului.

Ei pot efectua operațiuni de deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR.

Între 9 septembrie 2024 – 4 octombrie 2024, se pot cumpăra titluri de stat de la sediul unităților Trezoreriei Statului.

Între 9 septembrie 2024 – 3 octombrie 2024 în mediul urban și 9 septembrie – 2 octombrie 2024 în mediul rural, se pot cumpăra prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.

Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor nu sunt impozitabile, iar dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Investitorii au libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni sau de a anula subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice, potrivit site-ului oficial al Ministerului Finanțelor 

Citește și: Programul de titluri de stat Tezaur CONTINUĂ și în 2024. Care sunt dobânzile pe care le oferă statul românilor care vor să depună bani