Prima pagină » Economic » În Franța, le fromage se asortează cu berea / Cresc preferințele pentru băuturile fără alcool / Ce consumă românii

În Franța, le fromage se asortează cu berea / Cresc preferințele pentru băuturile fără alcool / Ce consumă românii

Francezii spun Oui berii fără alcool. Statisticile arată că, în anul 2023, s-a cumpărat bere fără alcool în valoare de 208 milioane euro, în Franța, potrivit BFM.

Vânzările de beri fără alcool cresc an de an în supermarketuri, în timp ce piața vinurilor și a băuturilor spirtoase fără alcool rămâne în urmă, mai ales în ceea ce privește apariția unor sortimente sau branduri noi.

Francezii încep să prefere băuturile fără alcool, iar piața de astfel de bere este foarte ofertantă.

Potrivit sursei citate, vânzările s-au apropiat de 210 milioane de euro în 2023 în distribuția de masă, ceea se reprezintă în prezent 4,5% cotă de piață în departamentul de retail. Cifrele au crescut, față de anul precedent, cu 5 milioane euro, în vânzări.

Ca o comparație, în 2014, vânzările au fost de doar 32 de milioane de euro.

Berea fără alcool face cu ochiul celor care doresc să scadă consumul de alcool fără a renunța la caracterul festiv și asociat adesea acestor licori, dar, mai ales, celor care nu consumă deloc dar pot opta pentru o bere.

Mai sunt și sortimente destinate persoanelor care preferă o bere desert, cum ar fi cea cu arome de fructe, special adresată consumatorilor de sifon, mai scrie BFM.

Dacă cererea a crescut, și oferta este pe măsură. Toți giganții sectorului oferă acum versiuni de 0,0% alcool ale principalelor lor mărci datorită evoluției tehnicilor  de scoatere a alcoolului.

Companiile mai mici și berăriile artizanale oferă, de asemenea, propriile produse fără alcool.

Mai timid cu vinul

Pe piața produselor fără alcool, vinurile nu excelează. În 2023, vânzările de vin spumant au fost de 16,2 milioane euro și cele de vin nespumos au fost de 11,6 milioane euro, arată un studiu al NielsenIQ, citat de BFM.

După ce au cunoscut o scădere în anii precedenți, vânzările de băuturi spirtoase fără alcool au început din nou să crească după pandemie și se așteaptă să ajungă la 33 de milioane de euro în 2023, pentru o cotă de piață de 0,5%.

Scăderea vânzărilor adâncesc problemele cu care se confruntă proprietarii renumitelor podgorii din Franța.

Modificarea obiceiurilor consumatorilor, care a dus la scăderea consumului de vin, dar și dificultățile de producere într-un mediu din ce în ce mai cald, lovesc bijuteriile industriei franceze de vin.

Guvernul francez a sărit în ajutor și oferă bani proprietarilor de podgorii din regiunea Gironde, din sud-vestul Franței, să scoată din pământ vița de vie. 6000 euro va plăti Guvernul francez, drept subvenții, pentru fiecare hectar de viță de vie dezrădăcinată, conform unei decizii, de la jumătatea anului trecut.

Și berea merge cu brânzeturile

Cunoscătorii gastronomiei franceze spun că brânzeturile merg la fel de bine cu berea, cu sau fără alcool, nu numai cu vinul.

Acest lucru poate părea încă o erezie pentru cei mai conservatori dintre voi, deoarece este adevărat că vinul ocupă un loc sacru în micile noastre inimi franceze… Dar nu o oprește. Acest tandem bere-brânză, atâta timp cât este corect așezat, realizează adevărate minuni gustative, scrie La Box Fromage.

Pentru o cină cu brânzeturi și bere, nu există o regulă infailibilă, însă, experții au următoarele sfaturi:

  • Gustați mai întâi brânza, apoi berea. De asemenea, puteți face opusul pentru a testa diferențele de senzații.
  • Serviți berea rece, dar nu înghețată, pentru a nu elimina aromele.
  • Începeți cu brânzeturile blânde, apoi optați treptat pentru brânzeturile tari și berile care le însoțesc.

Și românii preferă fără alcool

Cea mai recentă statistică a INS referitoare la preferințele de consum ale românilor este cea pe anul 2022.

Aceasta arată că românii au preferat băuturile fără alcool, cu un consum de 240 de litri pe cap de locuitor, în creștere cu 6,1 litri, față de anul precedent.

În rest, totul a scăzut:

– consumul mediu de bere, pe locuitor, a scăzut cu 4,8 litri;
– consumul mediu de vinuri, pe locuitor, a scăzut cu 0,4 litri;
– consumul mediu de băuturi alcoolice distilate (în echivalent alcool 40%), pe locuitor, a crescut cu 0,5 litri;

În ceea ce privește consumul de bere, în România, cea fără alcool conduce. Asociația Berarii României a anunțat că, în prima parte a anului 2023, berea fără alcool a înregistrat cea mai mare creștere, depășind 5% cotă de piață.

În 2023, inflația ridicată și majorarea cu 6% a accizei la alcool, de la 1 ianuarie, au dus la scăderea consumului de băuturi alcoolice.

După mai mult de patru trimestre consecutive de inflație, consumatorii au devenit mult mai calculați și pragmatici cu cheltuielile și cumpără mai puțin ori caută mai des prețurile mici ale mărcilor private, ale magazinelor de discount sau ale produselor la promoție”, comunica în luna septembrie 2023 filiala română a companiei NielsenIQ.

Sursa: Mediafax foto

​CITEȘTE ȘI:

Cum se apără Ludovic Orban după 3 ani de la chermeza din timpul PANDEMIEI cu băutură și trabucuri / „Eu beau apă plată, fresh sau limonadă”

Alain Delon, tot mai slăbit. Anunțul făcut de Anthony, fiul său, după ce actorul a suferit un grav AVC, în 2019

Citește și