Prima pagină » Economic » În hotelurile Hilton clienții nu vor mai putea vedea filme pentru adulți la televizor. Care este motivul

În hotelurile Hilton clienții nu vor mai putea vedea filme pentru adulți la televizor. Care este motivul

În hotelurile Hilton clienții nu vor mai putea vedea filme pentru adulți la televizor. Care este motivul
Lanțul de hoteluri Hilton a anunțat că nu va mai oferi filme și videoclipuri pornografice la cerere (video-on-demand) pe televizoarele din hotelurile sale.

Motivul exact pentru care compania a luat această decizie nu este cunoscut. „Videoclipurile pentru adulți la cerere nu sunt compatibile cu viziunea pe care o avem pentru viitor”, s-a mulțumit compania să transmită.

Se pare, însă, că Hilton a renunțat la acest serviciu în urma unor presiuni făcute de The National Center on Sexual Exploitation (NCOSE), un grup care luptă împotriva exploatării sexuale. După decizia Hilton, organizația a anunțat că va scoate lanțul de hoteluri din lista „celor care contribuie la exploatarea sexuală”.

Compania nu va cenzura, însă, accesul la internet al clienților, astfel încât aceștia vor putea accesa fără probleme conținut pentru adulți prin intermediul rețelelor de internet din hotelurile Hilton.

Lanțul Hilton Hotels & Resorts include peste 540 de hoteluri, în aproximativ 78 de țări. 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit