Închirierile de birouri au crescut cu 5,57% în București și cu peste 60% în marile orașe din țară

Publicat: 11 01. 2015, 19:19

În București, volumul tranzacțiilor incluzând atât tranzacțiile de relocare, pre-închirieri, expansiuni și renegocieri a crescut de la 291.588 de metri pătrați la 308.353 metri pătrați. Aproape 70% din suprafață tranzacționată în București reprezintă clădiri deja existente și renegocieri și reînnoiri de contracte, deși s-a înregistrat un avans important al pre-închirierilor.

În afara Bucureștiului – Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu – au fost tranzacționați 37.377 metri pătrați, față de 23.218 metri pătrați.

În ansamblu, tranzacțiile înregistrate atât în București, cât și în principalele orașe din țară, s-au ridicat în 2014 la un nivel total de 345.730 metri pătrați, în creștere cu 9,9% față de anul trecut, când volumul acestora a fost de 314.527 metri pătrați.

„În 2014 s-a înregistrat un reviriment al tranzacțiilor de pre-închiriere, reviriment posibil în contextul creșterii numărului de proiecte atractive lansate în piață în ultimele 12-18 luni, cu livrare în perioada 2014-2015. De asemenea, au contribuit la aceasta evoluție și trendul ușor pozitiv al economiei românești, sporirea încrederii în climatul din România, dar și o nevoie reală a companiilor de a relua expansiunea afacerilor, abordarea de piețe noi sau implementarea de idei și tehnologii noi”, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Petrescu, managing partner Esop Consulting.

În București, pre-închirierile (închirierea în clădirile în dezvoltare), au totalizat 73.274 metri pătrați (circa 24% din total), în creștere de peste trei ori, de la 24.430 de metri pătrați în 2013. Și contractele care au vizat extinderea suprafeței ocupată deja de companii au crescut în volum de la 17.950 de metri pătrați la 29.080 metri pătrați (circa 10%).

Cea mai mare parte a contractelor a fost însă realizată cu spațiile în clădirile existente – 133.197 (aproape 45% din total), în scădere însă de la 136.847 metri pătrați în 2013.

Renegocierile și reînnoirile de contracte s-au diminuat semnificativ, cu 35%, până la 72.800 metri pătrați (24% din total).

În opinia sa, principalul motor al creșterii suprafeței de birouri tranzacționată în marile orașe din țară este competiția pentru forța de muncă. Aceasta pune presiune pe nivelul de salarizare și limitează perspectivele pentru dezvoltare în București.

Anul trecut în București au fost livrați circa 120.000 metri pătrați închiriabili de birouri, asemănător cu cel înregistrat în 2013. Pentru acest an, compania Globalworth, controlată de omul de afaceri Ioannis Papalekas, vrea să finalizeze clădirea Bucharest One, de lângă stația de metrou Aurel Vlaicu, totalizând 48.000 metri pătrați, iar AFI Europe are programată livrarea a 30.000 metri pătrați în clădirile AFI Business Park IV&V.