Prima pagină » Economic » Încrederea în economia zonei euro a atins cel mai ridicat nivel din peste patru ani

Încrederea în economia zonei euro a atins cel mai ridicat nivel din peste patru ani

Încrederea în economia zonei euro a atins cel mai ridicat nivel din peste patru ani
Încrederea în economia zonei euro a atins în noiembrie cel mai ridicat nivel din peste patru ani, în așteptarea deciziei Băncii Centrale Europene (BCE) de a suplimenta măsurile de stimulare, la ședința de politică monetară din decembrie, relatează Bloomberg.

Indicele privind încrederea șefilor de companii și a populației în economia zonei euro a atins în noiembrie 106,1 puncte, iar datele aferente lunii octombire au fost reviziuite la același nivel, față de o estimare inițială de 105,9 puncte. Indicele se află la cel mai ridicat nivel după luna mai 2011.

Analiștii anticipau că încrederea se va menține la 105,9 puncte.

Conducerea BCE discută oportunitatea adoptării unor noi măsuri de stimulare a economiei, pe fondul încetinirii creșterii pe piețele emergente și a inflației scăzute din zona euro.

Între opțiunile analizate se numără extinderea programului de achiziții de obligațiuni în valoare totală de 1.100 de miliarde de euro și reducerea dobânziilor pentru depozitele băncilor la BCE, aflate deja în teritoriu negativ. Decizia urmează să fie luată la ședința de politică monetară din 3 decembrie.

Nick Kounis, director pentru cercetări macroeconomice la ABN Amro Bank în Amsterdam, consideră că președintele BCE, Mario Draghi, va fi „destul de agresiv” în declarații, la anunțarea pachetului de măsuri de stimulare.

Prețurile de consum din zona euro au crescut în octombrie cu un ritm anualizat de 0,1%. Inflația core, care exclude elementele volatile, precum prețurile energiei și alimentelor, a accelerat la 1,1%, cel mai ridicat nivel după august 2013.

Comisia Europeană a precizat că majoritatea sondajelor pentru măsurarea încrederii au avut loc înainte de atentatele din Paris de pe 13 noiembrie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani