Indicele ROBOR la 3 luni își menține valoarea, pentru a noua sesiune consecutivă. La cât s-a oprit scăderea
Indicele ROBOR la 3 luni stagnează, miercuri, 28 noiembrie, la valoarea pe care o avea și ziua precedentă și în fiecare zi începând de vineri, 17 noiembrie. Atunci, s-a oprit după o săptămână de trend descendent. Este cea mai mică valoare din 24 iunie 2022 şi până în prezent. Scăderea indicilor ROBOR a început la începutul lui noiembrie 2022, în contextul în care Consiliul Concurenţei anunţa o investigație care vizează modul în care băncile calculează indicii de referință ROBOR/ROBID.
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a rămas, miercuri, la nivelul de 6,25% pe an, înregistrat acum 9 zile lucrătoare, respectiv vineri, 17 noiembrie, după o scădere ușoară de față de valoarea de joi, 16 noiembrie, de 6,27%.
Un nivel mai mic față de acesta a fost atins ultima oară pe 24 iunie 2022, când era la 6,18%, conform datelor din arhiva Băncii Naționale a României.
ROBOR la 3 luni crescuse în 2022 şi a atins vârful pe 26 octombrie 2022 (8,21%), cel mai înalt nivel din ultimii 12 ani şi 9 luni (19 ianuarie 2010, potrivit BNR.
ROBOR la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut ușor, față de marți, când se menținuse la valoarea de luni, respectiv la 6,31% față de 6,32%.
Este cea mai mică valoare din 21 iunie 2022. Pe 26 octombrie 2022, ROBOR la 6 luni ajunsese la 8,31%, cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani şi 9 luni (1 februarie 2010).
Valorile ROBOR au început să crească mai accelerat de la momentul la care BNR a crescut dobânda-cheie. În prezent, este menținută la nivelul de la începutul anului curent, de 7% pe an.
Cauzele ultimelor evoluții
În contextul creșterii ratelor la credite pentru mulți români, Consiliul Concurenței anunța, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, că a finalizat inspecțiile inopinate efectuate la cele zece bănci participante la stabilirea ratelor de referință ROBID/ROBOR. Cele zece bănci care îndeplinesc rolul de participant la calculul ROBOR sunt Intesa Sanpaolo, BCR, BRD, Banca Transilvania, CEC Bank, Eximbank, ING Bank, OTP Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.
După acest anunț privind posibile înţelegeri între bacheru care să crească nejustificat dobânzile ROBOR – investigație care încă nu a fost finalizată – indicii au început să scadă. Pe 2 noiembrie, ROBOR la trei luni se afla la 8,20%, iar ROBOR la şase luni avea o valoare de 8,31%.
ROBOR la 3 luni era, în prima zi lucrătoare din anul 2022, 3,01% pe an, iar, cu un an în urmă, în ianuarie 2021, acesta era 1,98%, față de 3,19%, în 3 ianuarie 2020, înaintea pandemiei de COVID-19.
În 3 ianuarie 2022, prima zi lucrătoare a anului, ROBOR la 6 luni era 3,14%.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor), reglementat de OUG 19/2019, este acum de 5,96% pe an, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni (valabil pentru trimestrul 1 din 2023), de 5,94%. Acesta este calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din al doilea trimestru din 2023.
Sursa foto: Shutterstock – caracter ilustrativ
Citiți și: