INDIGNARE. CEO-ul unei companii aeriene anunță că va opri zborurile dacă trebuie să lase scaunul din mijloc gol: Reguli „idioate” de distanţare socială
CEO-ul Ryanair a anunțat că va nu va mai zbura deloc dacă scaunul din mijloc trebuie să rămână liber. O`Leary spune că regula asta i se pare „idioată” și „ineficientă”.
„Nu putem să facem bani cu o ocupare de 66%. Locul din mijloc nu generează nicio distanţare socială, aşa că e un fel de idee idioată care nu va aduce nicio realizare oricum”, a declarat O`Leary, potrivit Business Insider.
„Planurile companiei de a relua zborurile vor fi ruinate de nişte măsuri total neeficiente de distanţare socială cum este păstrarea locului din mijloc neocupat. Dacă locul din mijloc rămâne neocupat nu vom relua zborurile deloc”.
Compania aeriană i-a cerut Guvernului irlandez să achite locurile neocupate, a mai spus acesta.
Alexandre de Juniac, şeful Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA) a declarat că operatorii aerieni vor trebui să zboare având locul din mijloc neocupat.