Inflația a încetinit la 2,4% în STATELE UNITE, dar scăderea este sub așteptările analiștilor
Rata inflației a fost de 2,4% în Statele Unite, în luna septembrie, peste așteptările analiștilor, ceea ce va îngreuna deciziile Rezervei Federale (Fed) în materie de politică monetară.
”Indicele Prețurilor de Consum pentru Consumatorii Urbani (CPI-U) a crescut cu 0,2%, prin ajustarea sezonieră, același ritm de creștere ca în august și iulie, În ultimele 12 luni, indicele a crescut cu 2,4%, cea mai scăzută valoare anuală începând din februarie 2021”, a comunicat joi Biroul american pentru Statistici în domeniul Muncii (BLS).
Analiștii se așteptau la o inflație anuală de 2,3% în septembrie, după nivelul de 2,5% din august.
Tarifele transporturilor au cea mai mare creștere anuală, de 8,5%, urmate de prețurile de întreținere, 4,9%, și de servicii, 4,7%. Tarifele la energie au scăzut cu 15,3% în ultimul an, în Statele Unite. În schimb, tarifele serviciilor de asigurare a alimentării cu electricitate au crescut cu 3,7%. Prețurile alimentelor au avut o creștere anuală de 2,3%, iar serviciile medicale au avansat cu 3,6%.
Nucleul inflației, care exclude tarifele la alimente și energie, este la nivelul anual de 3,3%.
Rezerva Federală (Fed), instituția bancară centrală din Statele Unite, a anunțat, în septembrie, reducerea semnificativă a nivelului dobânzii de referinţă, în contextul progreselor în stabilizarea inflației și în efortul de relansare a activităților economice. Comitetul Federal al Pieţelor Deschise (FOMC), un organism din cadrul Rezervei Federale (Fed), a decis reducerea dobânzilor de referinţă cu 0,5%, până la intervalul 4,75%-5,00%.
Conform stenogramelor ședinței din septembrie, oficialii din cadrul Rezervei Federale (Fed) au avut disensiuni asupra cuantumului scăderii.
”Numeroși participanți au cerut o reducere a dobânzii cu 0,25%, în conformitate cu o normalizare graduală a politicii monetare”, arată un document oficial.
Foto: Profimedia
Citește și: