INFLAȚIA a încetinit semnificativ în ZONA EURO /BCE se așteaptă ca traiectoria de scădere să fie întreruptă în ultimul trimestru

Publicat: 01 10. 2024, 18:28

Rata inflației a încetinit în zona euro, fiind în septembrie la nivelul de 1,8%, conform estimărilor Oficiului pentru Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

”Inflația din zona euro ar urma să fie de 1,8% în septembrie 2024, în scădere de la 2,2% în august”, anunță Oficiul UE pentru Statistică.

”Analizând principalele componente ale inflației din zona euro, serviciile ar urma să aibă cea mai mare rată anuală în septembrie (4,0%, comparativ cu 4,1% în august), urmate de alimente, alcool și tutun (2,4%, comparativ cu 2,3% în august), produse industriale non-energetice (0,4%, stabil comparativ cu august) și energie (-6,0%, comparativ cu -3,0% în august)”, precizează Eurostat.

Cea mai ridicată inflație este în Belgia (4,5%) și în Olanda (3,3%), iar cea mai scăzută se înregistrează în Irlanda (0,2%) și în Lituania (0,4%). Germania are o inflație anuală de 1,8%, Franța de 1,5%, iar Italia de 0,8%.

BCE menține optimismul privind stabilizarea inflației

Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a notat că politica monetară strictă aplicată în ultimii ani este eficientă, avertizând însă că vor fi fluctuații ale prețurilor la energie în ultimele luni ale anului.

”Procesul reducerii inflației s-a accelerat în ultimele două luni. Media inflației a scăzut la 2,2% în august 2024 și este de așteptat să continue scăderea în septembrie, în principal pe fondul scăderii prețurilor la energie. Privind în perspectivă, inflația ar putea crește în mod temporar în trimestrul al patrulea al acestui an, în contextul în care scăderile tarifelor la energie vor ieși din tiparele anuale”, a afirmat Christine Lagarde, luni, în Parlamentul European.

Președintele Băncii Centrale Europene a notat că inflația va reveni la ținta stabilită, de 2,0%.

”Estimările indică o medie a inflației de 2,5% în 2024, de 2,2% în 2025 și de 1,9% în 2026”, a subliniat Christine Lagarde.

Foto: Shutterstock

Citește și:

BCE avertizează că UE are nevoie de REFORME structurale /Lagarde: „Lumea se schimbă rapid”, este necesară consolidarea rezilienței

Rata inflației a încetinit până la 1,6% în GERMANIA, dar tarifele serviciilor se mențin ridicate