Inflația afectează veniturile populației. Nu sunt indicii de revenire
În luna mai, inflația a ajuns la 5,4%, cea mai mare din ultimii cinci ani. În aprilie (ultimele date de la Statistică) salariile nete au crescut față de aprilie 2017 cu 14,7%, dar „indicele câștigului mediu nominal net” a fost de doar 109%, ceea ce înseamnă că o treime din creșterea salarială a fost anulată de inflație.
Problema este că salariile nu cresc peste tot la fel și, acolo unde nu cresc suficient ca să acopere inflația, veniturile reale și, implicit, nivelul de trai al oamenilor, scade.
Banca Națională a intervenit de trei ori din toamna trecută încoace, majorând dobânda-cheie (dobânda la care împrumută băncile comerciale), până la 2,5%. O astfel de intervenție majorează dobânzile comerciale, iar scopul este diminuarea creditării, astfel ca oamenii să nu se mai împrumute foarte mult, prin urmare consumul să scadă, antrenând reducerea inflației. Dar o intervenție foarte brutală este și foarte riscantă, pentru că ea majorează ratele la credite punând oamenii în dificultate, prin urmare BNR se va opri aici, foarte probabil, aici cel puțin în acest an.
BNR crede că inflația se va domoli în a doua parte a anului și va ajunge la 3,1% în decembrie. Alții văd o inflație mai mare. Analiștii Băncii Transilvania cred că inflația va atinge, la final de an, 3,6%, iar cei ai Pireus Bank că ea va fi de 3,82%
În luna mai, România a înregistrat cea mai mare rată anuală a inflației dintre țările europene, dublă față de media europeană.
Am putea vedea, începând cu iunie, pentru câteva luni, o inflație în scădere, grație „prețurilor volatile” (prețurile care fluctuează sezonier), dar și pentru că Ministerul Finanțelor a decis să compenseze pentru transportatori supraacciza la carburanți, ceea ce ar putea reduce ușor costul transportului de mărfuri, fapt ce s-ar putea reflecta în prețuri. Însă, pe piața mondială, prețul petrolului continuă să crească, prin urmare compensarea supraaccizei ar putea fi torpilată de prețurile internaționale.
Pe termen lung, lucrurile nu arată prea bine, iar analiștii financiari de la CFA cred că inflația va fi, pe un orizont de un an, de 4,58%.