Numărul șomerilor a crescut cu 5.000 în august față de iulie, ajungând la 744.000, și cu 51.000 față de august 2012, rata șomajului în formă ajustată sezonier fiind de 7,5 la sută, a anunțat, marți, Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit INS, în luna august, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,5 la sută, la același nivel cu luna anterioară și în creștere cu 0,6 puncte procentuale față de cel înregistrat în luna august 2012.
Numărul șomerilor BIM (în vârstă de 15-74 de ani) estimat pentru august a fost de 744.000, față de 739.000 în iulie și 693.000 în august 2012.
„Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,5 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,2% în cazul persoanelor de sex masculin și 6,7% în cazul celor de sex feminin)”, a precizat INS într-un comunicat de presă.
Rata șomajului pentru persoanele adulte (25-74 ani) a fost estimată la 6,2 la sută pentru luna august 2013 (6,8 la sută în cazul bărbaților și 5,5 la sută în cel al femeilor).
Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,9 la sută din numărul total al șomerilor estimat pentru luna august 2013.
Datele se referă la șomajul definit de Biroul Internațional al Muncii (BIM). Potrivit acestuia, șomerii sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan trei condiții: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.