Rata anuală a inflației își menține tendința de scădere: În luna octombrie a ajuns la 8,1%, de la 8,8% în septembrie

Publicat: 13 11. 2023, 10:32
Inflația a coborât la 4,94% în iunie!

Rata anuală a inflației şi-a menținut tendința de scădere şi în octombrie, coborând la 8,1%, față de 8,8% în septembrie şi 9,4% în august şi iulie, conform datelor centralizate de INS.

În schimb, serviciile s-au scumpit cu 12,2%, alimentele cu 8,6%, iar mărfurile nealimentare cu 6,2% față de octombrie 2022, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Comparativ cu luna septembrie 2023, prețurile de consum au crescut în octombrie cu 0,57%.

Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2023 comparativ cu decembrie 2022) a fost 6,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2022 – octombrie 2023) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2021 – octombrie 2022) a fost 12%.

Caculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), rata anuală a inflaţiei în luna octombrie a fost 8,3%. Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna octombrie comparativ cu luna septembrie a fost 100,58%, scrie Ziarul Financiar.