Instabilitatea politică din Grecia afectează industria de turism, crucială pentru economie
Industria de turism a Greciei, crucială pentru economia țării aflată în dificultate, a fost afectată dur de instabilitatea politică din urma alegerilor de la 6 mai și de speculațiile privind ieșirea statului din zona euro, au declarat experți în turism, informează Mediafax.
Rezervările pentru vacanțe în Grecia au scăzut cu 50 la sută după alegerile de la 6 mai care au adus incertitudine politică în țară, a declarat George Drakopoulos, directorul general al asociației firmelor de turism elene (SETE). „Hotelurile fac oferte atractive, dar nu asta e problema. Pentru mulți dintre turiștii care vizitează Grecia, este o problemă de securitate pe lângă valoarea banilor”, a adăugat el.
Această situație intervine după un sezon 2011 deosebit de profitabil, când Grecia a avut de câștigat în urma revoltelor din Africa, ce au determinat mulți turiști să se reorienteze. Potrivit SETE, turismul reprezintă 15,7 la sută din veniturile Greciei și angajează 768.000 de persoane, direct sau indirect.
„Presa străină prezintă doar tensiunile de la Atena și nu arată altceva din restul Greciei, unde condițiile sunt exact opuse”, a declarat Panagiotis Moriatis, președintele asociației hotelierilor din stațiunea Nafplion. El a precizat că rezervările au scăzut cu 25-30 de procente de la începutul anului.
Experții afirmă că mulți turiști germani se feresc de Grecia de teamă că ar putea fi întâmpinați cu furie, întrucât cancelarul german Angela Merkel este considerată responsabilă pentru măsurile de austeritate dure impuse în schimbul ajutorului internațional. Operatorii de turism germani confirmă această tendință. Directorul de turism al Thomas Cook, Michael Tenzer, a declarat pentru ziarul Euro am Sonntag că rezervările făcute de germani la începutul sezonului estival au scăzut cu 30 la sută față de anul trecut.
În timp ce rezervările turiștilor francezi au scăzut de asemenea semnificativ – cu 30 la sută pentru această vară – cele din Marea Britanie, Italia și Austria sunt stabile, afirmă tur-operatorii.