Prima pagină » Economic » Instanța supremă a respins acțiunea Euroins România, fostul lider al pieței RCA, împotriva deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare

Instanța supremă a respins acțiunea Euroins România, fostul lider al pieței RCA, împotriva deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare

Instanța supremă a respins acțiunea Euroins România, fostul lider al pieței RCA, împotriva deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins definitiv recursul formulat de compania de asigurare – reasigurare Euroins România și grupul bulgar din care face parte împotriva deciziei Curții de Apel București de a nu admite executarea deciziei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care i se ridica autorizația de funcționare. Hotărârea instanței supreme, pronunțată joi, este definitivă, astfel că Euroins nu mai are cale de atac față de decizia din martie 2022, care însemnat al patrulea faliment pe piața asigurărilor în opt ani și care a dus la noi tensiuni pe piața asigurărilor auto obligatorii și ulterior la plafonarea tarifelor RCA, încă în vigoare.

Un complet al Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a ICCj a respins, joi, cererea Euroins România, fost lider al pieței RCA, de suspendare a executării decizia ASF de retragere a autorizației.

„Respinge excepţia nulităţii recursului incident invocată de recurentele-reclamante. Respinge recursul principal declarat de reclamantele Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., prin lichidator judiciar provizoriu CITR Filiala Bucureşti SPRL şi Euroins Insurance Group AD şi recursul incident declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei nr. 745 din 27 aprilie 2023 a Curții de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 Cod procedură civilă, astăzi, 11 ianuarie 2024”, a fost soluția judecătorilor ÎCCJ.

După retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România, pentru a nu produce o nouă explozie a prețurilor pentru șoferii din România, prețul RCA a fost inițial plafonat – în aprilie, la nivelul de la finalul lunii februarie 2023, până la jumătatea lunii octombrie, apoi măsura a fost prelungită până la finalul anului.

Ulterior, Cabinetul Ciolacu a adoptat, în ședința din 28 decembrie, joi, un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede prelungirea plafonării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă auto, pentru încă trei luni din 2024.

Traseul dosarului

După ce Curtea de Apel București a respins, în două rânduri, solicitarea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A. de a suspenda aplicarea deciziei A.S.F., Tribunalul București a hotărât să deschidă, pe 9 iunie, procedura falimentului societății de asigurare.

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis, în 17 martie 2023, să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei. Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor  necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept.

Euroins România și-a supraestimat veniturile și a subestimat cheltuielile privind contractele de reasigurare, iar contractul de reasigurare încheiat cu o firmă din compania – mamă îi dezavantaja pe consumatori, aceasta este esența rezultatelor controalelor specialiștilor ASF la societate pe care Consiliul a decis să o excludă de pe piață, asta după alte trei falimente răsunătoare în ultimii opt ani.

Aproape 2,2 miliarde de lei, deci peste 445 de milioane de euro, lipseau din conturile Euroins România încă de la jumătatea anului trecut, iar controalele și sancțiunile succesive ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) nu au dus la remedierea abaterilor majore constatate, ceea ce a condus la decizia Consiliului autorității de reglementare de a-i retrage autorizația de funcționare și de a constata starea de insolvență a societății care era lider pe piața RCA.

În urma numeroaselor controale efectuate, între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor.

Mai concret, potrivit raportului ASF, la 30 iunie 2022 societatea nu deținea fondurile eligibile pentru acoperirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR), impusă de Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activității de asigurare şi reasigurare. Aceeași problemă a fost constatată de ASF și la 30 septembrie

În plus, ASF a constatat că Euroins România nu îndeplinește condițiile privind fondurile proprii de bază eligibile care să acopere cerința minimă de capital (MCR), încălcând de asemenea Legea 237/2015.

La finalul lui septembrie 2022, pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) era nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR, fonduri în cuantum de 1,75 miliarde de lei.

Citiți și:

RETROSPECTIVĂ | Noua lege a RCA, amânată de facto pentru anul viitor, după ce a ratat termenul-limită. Ce schimbări va aduce

Lupte de culise în procesul în care ASF cere să se declare falimentul Euroins România. Ce a decis firma-mamă a fostului lider al pieței RCA

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și