Intră în vigoare legea bonelor. Cine poate avea această profesie
Conform legii, orice persoană fizică poate deveni bonă, fie că este cetățean român, fie străin, cu domiciliul sau reședința legală în România, atât timp cât este calificată și poate îndeplini o serie de condiții.
Bona trebuie să îngrijească și să supravegheze copilului, să îl hrănească și să îi acorde primului ajutor în caz de îmbolnăvire sau de accidentare.
Ea trebuie, totodată, să îl țină la curent pe părinte cu privire la evoluția copilului și la situațiile deosebite care pot apărea cu privire la acesta și trebuie să însoțească copilul la activitățile recreative, culturale, artistice, sportive sau școlare ale acestuia, după cum se explică în legea nr. 167/2014.
Bona are, totodată, atribuția de a-l ajuta pe copil în aceste activități și de a-i dezvolta „deprinderi de viață independentă”.
Cine poate lucra ca bonă
Legea spune că profesia de bonă poate fi exercitată de orice persoană fizică, din România sau din străinătate, care locuiește, de regulă, în aceeași localitate cu copilul și îndeplinește mai multe condiții. Acestea sunt:
– este cetățean străin cu drept de muncă în țara noastră și posedă un titlu oficial de calificare recunoscut sau echivalat pentru profesia de bonă
– are capacitate deplină de exercițiu
– este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei și poate dovedi acest lucru printr-un certificat medical
– este aptă din punct de vedere psihologic și dovedește acest lucru printr-un raport de evaluare eliberat în condițiile legii
– nu are antecedente penale, cu excepția celor săvârșite din culpă, dovedite prin certificat de cazier judiciar.
Nu pot lucra ca bone persoanele care au fost decăzute din drepturile părintești sau le-au fost interzise drepturile părintești ca pedeapsă complementară, suferă de boli cronice transmisibile sau sunt dependente de substanțe psihotrope, stupefiante sau de plante ori substanțe cu proprietăți psihoactive.
Toate aceste condiții se aplică și pentru persoanele cu care locuiesc viitoarele bone, în cazul în care copilul va fi îngrijit acasă la ele.
Nu se califică pentru această profesie nici persoanele cărora li s-a retras atestatul de asistent maternal.