Investigația ANRE privind manipularea pieței: Tranzacții la 16 secunde, spălare de bani și posibile înțelegeri între „băieții deștepți” din energie (SURSE)
Modul în care s-au realizat mai multe tranzacții între ”băieții deștepți” din energie, dar și cantitățile, momentele și prețurile avansate nu pot fi explicate decât prin posibile înțelegeri între traderi, arată un raport al ANRE care a intrat în posesia reporterilor GÂNDUL. Sursele noastre au dezvăluit, în exclusivitate, faptul că respectivele înțelegeri au avut drept finalitate nu transferul propriu-zis al cantităților cumpărate, nu câștiguri financiare pentru ambele părți, ci o manipulare a pieței energiei.
Reporterii GÂNDUL prezintă, așadar, azi, ceea ce au scos la iveală investigațiile Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în cazul operatorului sancționat cel mai aspru, TINMAR ENERGY.
Ancheta din spatele anunțului ANRE de vineri – privind sancționarea a patru operatori economici – cu amenzi-record pentru reglementator, pentru nerespectarea de către aceștia a prevederilor legale specifice privind efectuarea tranzacțiilor pe piața angro de energie electrică are în spate o muncă titanică a echipei de investigație a ANRE, acțiuni declanșate la sesizarea OPCOM efectuată prin Platforma de notificare a ACER.
„Pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie (REMIT), ANRE a aplicat participanților la piața angro de energie electrică investigați, sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 537.503.319,49 lei”, a transmis ANRE.
Cei patru traderi amendați de ANRE sunt EFT FURNIZARE S.R.L., FREEPOINT COMMODITIES EUROPE LLP, NOVA POWER & GAS S.R.L. și TINMAR ENERGY S.A., cel din urmă primit aproape 70% din amenzile cumulate.
- TINMAR ENERGY S.A. a fost investigat ca urmare a suspiciunii de manipulare sau tentativa de manipulare a pieței angro de energie electrică, în urma tranzacțiilor efectuate pe Piața centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – Modalitatea de tranzacționare PC-OTC, platformă administrată de către OPERATORUL PIEȚEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI DE GAZE NATURALE ,,OPCOM”. În urma analizei și finalizării investigației, ANRE a constatat că operatorul economic licențiat TINMAR ENERGY S.A., printr-un număr de 2 tranzacții încheiate cu operatorul economic licențiat EFT FURNIZARE S.R.L., s-a implicat în practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică, tranzacţiile efectuate fiind de tip wash trades, calificate în subcategoria ,,tranzacţiilor de spălare tip A – B – A”, încălcând astfel prevederile art. 5 din REMIT, referitoare la interzicerea manipulării sau tentativei de manipulare a pieței pe piețele angro de energie, în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. a) subpct. i) din același act normativ.
Investigația a fost finalizată prin Decizia Președintelui ANRE, iar TINMAR ENERGY S.A. a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 363.982.051,85 lei.
Care era modul de operare
Informațiile obținute în exclusivitate de Gândul arată atât traseul investigației și tehnicile utilizate de echipa ANRE, dar aduc și lumină și asupra modului în care cei doi operatori au acționat, distorsionând piața. Potrivit surselor noastre, în urma acestei anchete va exploda și dosarul penal.
Oficial, TINMAR ENERGY a fost amendat pentru că a încălcat prevederile art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenta pietei angro de energie (REMIT), în coroborare cu prevederile art. 2 pct. 2. lit. (a) subpct. (i), respectiv:
Art. 2: „Manipulare a pietei” înseamnă:
(a) efectuarea oricărei tranzacții sau emiterea oricărui ordin de tranzacționare cu produse energetice angro:
(i) care oferă sau este susceptibil de a oferi indicații false sau inşelătoare în ceea ce priveşte oferta, cererea sau prețul produselor energetice angro;
Articolul 5: Se interzice manipularea sau tentativa de manipulare a pielei pe pietele angro de energie.”
Sursele GÂNDUL afirmă însă că, cel mai probabil, cei doi participanți la piața angro de energie electrică nu au urmărit în mod intenționat manipularea pieței, pentru că acțiunile lor nu pot fi catalogate drept tentativă de manipulare a pieței, iar analiza unei tranzacţii de „spălare” nu implică dovedirea sau nu a faptului că participanţii la piaţă ştiau că acţiunile acestora reprezintă o încălcare a prevederilor pieței angro de energie.
TINMAR ENERGY, unul dintre cei mai mari furnizori din România, este controlată de omul de afaceri Augustin Constantin Oancea (0,000015%) și Martin Oil Energy SRL (99,999985), dar în care are Augustin Oancea are 96,94% din acțiuni.
Furnizorul de energie a avut în 2022 o cifră de afaceri netă de 9,18 miliarde de lei și un profit net de 523,73 milioane lei, cu 97 de salariați.
Creșterea cifrei de afaceri este substanțială, de aproape trei ori, de la 3,56 miliarde de lei, în timp ce profitul net a crescut de aproape patru ori, era de 142,8 milioane de lei, în 2021, cu 98 de salariați, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.
Circulația banilor pe piața Opcom
În cele două cazuri care fost identificate drept suspecte, tranzacţiile dintre TINMAR ENERGY şi EFT FURNIZARE s-au realizat pentru aceeaşi cantitate de energie electrică, astfel că prin tranzacţiile vizate nu s-a schimbat fizic niciun MWh.
Este vorba de două sesiuni de tranzacție, din 29 ianuarie 2021 şi 25 februarie 2021, ceea ce le-a dat indicii anchetatorilor că nu ar fi o întâmplare. În plus, ce a atras atenția specialiștilor – un alt indicator – a fost timpul de realizare a tranzacţiilor, respectiv „concidența”, potrivirea sau sincronizarea momentului de realizare a tranzacţiilor.
Astfel, tranzacțiile pe platforma PC-OTC a Opcom din sesiunile de licitaţii din zilele de din 29 ianuarie 2021 şi 25 februarie 2021 tranzacţiile s-au efectuat la scurt timp de la iniţierea acestora, sub jumătate de oră, respectiv de ordinul secundelor.
Informațiile exclusive obținute de GÂNDUL demonstrează că în sesiunea din 29 ianuarie 2021, TINMAR ENERGY a cumpărat cantitatea de energie electrică de 3.715 MWh de la EFT FURNIZARE, tranzacția s-a realizat într-un timp scurt, de sub jumătate de oră, respectiv 26 de minute şi 44 de secunde.
În sesiunea din 25 februarie 2021, când TINMAR ENERGY vinde înapoi la EFT FURNIZARE cantitatea de energie electrică de 3.715 MWh pe care o achiziționase de la acesta în 29 februarie, tranzacția s-a realizat extrem de repede, aproape simultan.
Astfel, sursele GÂNDUL precizează că revânzarea cantităţii totale de 3.715 MWh a fost efectuată la 16 secunde de la listarea ordinelor în platformă.
Un alt element evaluat de către echipa de investigaţie a fost acela că între tranzacțiile de vânzare şi cele de cumpărare a existat mereu o diferență de preț, deşi cantitatea de energie totală tranzacționată a fost aceeași.
Analiza detaliată arată, surprinzător, TINMAR ENERGY își asumă calitatea de perdant. Mai precis, în 29 ianuarie, când TINMAR ENERGY a cumpărat de la EFT FURNIZARE cantitatea de energie electrică de 3.715 MWh, la prețul de 235,00 lei/MWh, valoarea tranzacției fiind de 873.025 Iei;
După 18 zile lucrătoare, pe 25 debruarie, TINMAR ENERGY vinde înapoi operatorului EFT FURNIZARE aceeaşi cantitate de energie electrică, la prețul de 228,50 lei/MWh, valoarea tranzacției fiind de 848.877,50 lei.
Astfel, EFT FURNIZARE a câștigat 24.147,50 lei, iar TINMAR ENERGY a pierdut aceeași sumă.
Specialiștii consideră astfel că acest mod de tranzacționare nu are nicio justificare economică și ridică semne de întrebare asupra comportamentului și intențiilor de tranzacționare ale participanţilor implicaţi, cu atât mai mult în cazul TINMAR ENERGY, care a avut pierderi financiare asumate.
Concluzia anchetatorilor este că, prin intermediul seriei de tranzacții încheiate pe PC-OTC, TINMAR ENERGY şi EFT FURNIZARE își inversează rolurile de vânzător-cumpărător între ei, bilanţul cantitativ al tranzacţiilor fiind nul în cazul prezentat, în timp ce bilantul valoric al tranzacțiilor analizate indică un transfer de bani de la TINMAR ENERGY către EFT FURNIZARE.
Potrivit surselor GÂNDUL, tranzacțiile analizate au fost de natură să ofere indicații false sau înșelătoare privind prețul produsului tranzacționat, atât prin modul de încheiere , cât şi prin momentul finalizării.
Anchetatorii au tras concluzia că modul în care s-au derulat aceste tranzacţii nu poate fi explicat altfel decât că au existat între părți anumite înțelegeri anterior.
Autorii analizei precizează că ipoteza unei planificări anticipate care a avut la bază strategii de acțiune comună se verifică, iar prin modul în care au acționat cei doi s-a lăsat impresia unor tranzacționări transparente.
Astfel, potrivit echipei de investigație a ANRE, respectivele tranzacții încadrează în subcategoria de tranzacții de spălare de tip de la A la B la A, „wash trades A-B-A” (denumită generic tranzacţie de spălare de tip A-B-A).
Aceasta este o tranzacţie fictivă, în care un participant la piaţă cumpără şi vinde acelaşi produs energetic sau contract, fără schimb real de proprietate sau risc financiar, scopul principal fiind adesea de a crea o aparenţă falsă a activităţii pe piaţa angro de energie sau a unui volum mai mare de tranzacţionare decât există în realitate.
În esență, arată specialiștii, tranzacţiile „wash trade” făcute pe piaţa angro de energie pot avea un impact manipulativ asupra preţurilor sau asupra percepţiei despre cererea şi oferta de energie.
Astfel, odată ce se creează o aparenţă de activitate intensă pe piaţă tranzacţiile „wash trade” pot duce la o distorsiune a percepţiei despre volatilitatea pieţei şi, în același timp, pot influenţa deciziile altor participanţi, mai departe putând să îi inducă în eroare, atât pe ceilalţi participanţi la piaţă, precum şi pe cei care analizează piaţa, afectând artificial preţurile sau indicatorii pieţei.
„Vom dovedi în instanţă că însăşi modul de organizare a pieţei face imposibilă o eventuală înţelegere între participanţii la piaţă”, au transmis reprezentanții TINMAR ENERGY, după publicarea materialului pe surse.
Potrivit surselor din interiorul ANRE, 95% din amenzile autorității de reglementate sunt contestate, iar cele mai multe – 95 -96% – sunt soluționate de instanțe în favoarea instituției.
De la ce a început ancheta
Totul a început de la un raport privind tranzacții suspecte în perioada 01.01.2021 – 01.03.2021, pe piaţa centralizată cu negociere dublă continuă a contractelor bilaterale de energie electrică – platforma PC-OTC, administrată de către operatorul licențiat al pieţei centralizate OPCOM.
Raportul a fost încărcat de OPCOM pe Platforma de Notificare a ACER, transmisă către direcția de specialitate a ANRE în februarie anul trecut 2023, iar investigația a fost efectuată în baza Deciziei președintelui ANRE din 17 martie, privind împuternicirea personalului ANRE pentru efectuarea de investigații.
În aceeași zi, președintele autorității, în calitate de reprezentant legal al instituției, a solicitat Curţii de Apel Bucureşti să autorizeze desfăşurarea unei inspecţii inopinate, în 19 și 28 aprilie.2023, la sediul social al operatorului economic TINMAR ENERGY S.A., solicitare aprobată pe 21 martie.
Investigația a fost realizată de specialiștii din Compartimentul monitorizare piață energie electrică din cadrul Direcția generală monitorizare piață, investigații (CMPEE-DGMI), DGMI fiind subordonată președintelui ANRE.
Compartimentul monitorizare piață energie electrică (CMPEE) asigură monitorizarea funcţionării pieţei de energie electrică din România pentru evaluarea nivelului de eficienţă/performanță, concurenţă şi transparenţă pe piață, pentru identificarea practicilor anticoncurenţiale, a abuzului de piață, inclusiv a practicilor care pot afecta siguranța sistemului energetic național și/sau siguranţa în alimentarea cu energie electrică a clienţilor finali.
Echipa de investigare a accesat și analizat 16.023 de e-mail-uri, din perioada 1 ianuarie – 1 martie 2021 ale conducerii și reprezentanţilor TINMAR ENERGY, pentru a identifica unor eventuale probe care să releve, explicit, existenţa unor înţelegeri prealabile în afara pieței între operatorul economic în speță şi partenerul său din piață – EFT FURNIZARE.
Din analiza e-mail-urilor, echipa de investigație nu a identificat corespondență din care să rezulte, în mod direct, faptul că TINMAR ENERGY şi EFT FURNIZARE au acţionat la baza unor ințelegeri prealabile.
CITIȚI ȘI: