Prima pagină » Economic » Investiție de 11 milioane de euro la Sfântu Gheorghe pentru amenajarea unui parc fotovoltaic

Investiție de 11 milioane de euro la Sfântu Gheorghe pentru amenajarea unui parc fotovoltaic

Investiție de 11 milioane de euro la Sfântu Gheorghe pentru amenajarea unui parc fotovoltaic
Primăria Sfântu Gheorghe va amenaja un parc fotovoltaic în urma unei investiții de aproximativ 11 milioane de euro, contractul de finanțare al proiectului fiind semnat, vineri, în prezența ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță.

Primăria Sfântu Gheorghe va amenaja un parc fotovoltaic în urma unei investiții de aproximativ 11 milioane de euro, contractul de finanțare al proiectului fiind semnat, vineri, în prezența ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță, informează Mediafax.

 Semnarea contractului de finanțare al proiectului „Sistem fotovoltaic pentru producerea de energie electrică pentru iluminatul public și alimentarea unor instituții în municipiul Sfântu Gheorghe”, depus în cadrul Programului Operațional pentru Creșterea Competitivității Economice, a avut loc, vineri, în prezența ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță, și a primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Constantin Niță a apreciat faptul că Primăria Sfântu Gheorghe se preocupă de reducerea cheltuielilor la energie, menționând că mai sunt și alte primării care au depus astfel de proiecte.

La rândul său, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a afirmat că valoarea totală a proiectului este de 47,5 milioane de lei (aproximativ 11 milioane de euro), iar contribuția proprie a municipiului este de doi la sută, respectiv 763.000 de lei.

Autoritățile locale vor amenaja, pe parcursul celor 20 de luni de implementare, un parc cu panouri solare, iar cantitatea de energie produsă cu aceste panouri va intra în sistemul electric național, iar Primăria Sfântu Gheorghe va plăti diferența dintre consumul făcut și cantitatea de energie proprie.

Antal a susținut că prin intermediul panourilor solare se va putea face anual o economie de circa 85 la sută la factura de energie, menționând că anul trecut municipalitatea a avut cheltuieli de 2,5 milioane de lei la energia electrică.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune