Investiție de 34 de milioane de lei cu bani europeni pentru sudul litoralului. Cum va arăta la sfârșitul anului. FOTO
Sudul litoralului românesc își va schimba cu totul fața până la finalul anului, în urma unor lucrări de modernizare în zona Mangalia – Saturn, care se vor face pe bani europeni. Este vorba despre un proiect care are ca scop reabilitarea falezei pietonale adiacentă plajei aflată între Hotel Paradiso și limita stațiunii Saturn, dinspre Cordonul Saturn-Venus, și realizarea unui punct de belvedere. Autoritățile speră astfel să atragă mai mulți turiști în acese stațiuni.
Punctul de belvedere va fi acoperit, va avea zone verzi și căi de acces către plajă. Aici va fi amplasat mobilier urban și o serie de sisteme de iluminat, potrivit mangalia.ro.
FOTO: mangalia.ro
„Ne dorim ca lucrările să demareze în cel mai scurt timp, mai ales dacă vremea ne va permite acest lucru, Sperăm să putem finaliza reabilitarea aleii pietonale de la Neptun până la începutul sezonului estival, iar cea de la Saturn, până la la sfârșitul anului 2015”, a declarat primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian.
FOTO: mangalia.ro
„Ne cerem scuze de pe acum pentru disconfortul creat în zonă, în perioada lucrărilor, însă suntem siguri că rezultatul final va fi unul pe măsura așteptărilor”, a mai adăugat el.
FOTO: mangalia.ro
Proiectul „Lucrări de amenajare și modernizare, în zone de interes turistic – sudul litoralului (Mangalia-Saturn)” are o valoare totală de 34 de milioane de lei. Acesta este realizat în cadrul Programului Operațional Regional, Axa Prioritară 5, „Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului”.
Cum va fi realibilitată zona de coastă în următorii ani
Acesta nu este singurul proiect care are ca scop salvarea litoralului românesc. Hectare întregi de nisip din litoral au dispărut în ultimii 30 de ani sub ape, iar soluția pentru rezolvarea acestei probleme care ne va lăsa ușor, ușor fără plaje a venit odată cu Master Planul celor de la Apele Române. Reprezentanții Apele Române vor să reabiliteze zona de coastă în două trepte, pe parcursul următorilor ani.
Surse: YouTube
Prima parte a lucrărilor de pe litoral are ca termen de finalizare anul 2015 și urmează să cuprindă reabilitarea sau extinderea digurilor și realizarea de reînnisipări în Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord. Cea de-a doua partea a proiectului, care ar trebui să fie gata în 2020, cuprinde investiții importante în combaterea eroziunii din zonele Stăvilar Periboina, Stăvilar Edighiol, Mamaia Centru, Mamaia Nord, Agigea, Eforie Centru, Eforie Sud, Costinești Sud, Mangalia (Olimp, Neptun, Jupiter-Venus, Saturn, Mangalia) și 2 Mai. La acestea ar urma să se adauge lucrări în zona Port Tomis – Port Constanța și în zona Bălții Mangalia.
Lucrările care urmează să se finalizeze în 2020 vor ajuta la crearea a 78,6 hectare noi de plajă și la protejarea a aproape 30 de kilometri de coastă.