Prima pagină » Economic » Investiție mare la Cluj: Primăria atrage 10 milioane de euro din fonduri europene pentru amenajarea Dealului Cetățuia – FOTO

Investiție mare la Cluj: Primăria atrage 10 milioane de euro din fonduri europene pentru amenajarea Dealului Cetățuia – FOTO

Primăria Cluj-Napoca va atrage fonduri europene de 10 milioane de euro pentru proiectul de amenajare a Dealului Cetățuia, după ce a fost anunțat câștigătorul unui concurs internațional de soluții la care au participat firme de arhitectură din țară și străinătate, transmite corespondentul Mediafax.

Primarul Emil Boc a declarat, marți, la prezentarea câștigătorilor unui concurs internațional de soluții pentru amenajarea Dealului Cetățuia, că municipalitatea clujeană are alte 5 competiții similare în pregătire, care vor fi lansate în perioada următoare, două dintre acestea vizând amenajarea a două parcuri.

„Îmi place foarte mult proiectul câștigător pentru Dealul Cetățuia pentru că are multe spații deschise, pietonale, oferă o panoramă asupra orașului. Este un proiect bun, având în vedere faptul că a fost un concurs internațional de soluții, iar selecția a fost din 14 proiecte. Aceste proiecte, în integralitate, sunt eligibile pentru fonduri europene, pentru că în viitorul exercițiu financiar au prioritate proiectele care țin de dimensiunea verde, nepoluantă, spații pietonale și calitatea vieții, astfel că vom depune proiectul de amenajare a Dealului Cetățuia pentru atragerea banilor europeni. Primăria Cluj-Napoca are 5 concursuri de soluții în derulare și alte 5 în pregătire, care vor fi lansate în perioada următoare, două dintre acestea vizând două parcuri – Parcul Bună Ziua, de 7,8 ha, și Parcul Est, cu o suprafață de 46,16 ha”, a spus Boc.

Arhitectul Silviu Aldea, reprezentantul câștigătorului concursului de soluții, a declarat la rândul său că, prin varianta propusă, Dealul Cetățuia va deveni un loc din care va putea fi admirat orașul.

„Principalul element care ne-a detașat a fost abordarea geologică a istoriei Clujului, nu numai de la secolul al XVII-lea, ci am plecat înapoi în timp. După implementarea proiectului, se va schimba accesul pe Cetățuie, se vor demonta scările abrupte de azi și se vor amenaja altele, care urmează traseul stâncii. Vor fi reconsiderate aleile astfel că vor fi pante mai line, pe care se va putea urca cu bicicleta, va fi curățată vegetația spontană. De asemenea, vor fi amenajate două puncte de observație cu balcon și va fi realizat un nou sistem de iluminat, fiind create strategii pentru organizarea de evenimente, astfel încât Cetățuia să devină un loc atractiv”, a explicat Aldea.

Arhitecții au estimat că suma necesară din fonduri europene pentru proiectul de amenajare a Dealului Cetățuia se ridică la 10 milioane de euro, pe lângă lucrările preconizate urmând să fie realizate și unele de drenare a apelor și de stabilizare a versantului.

Concursul internațional de amenajare a Dealului Cetățuia a fost lansat de Ordinul Arhitecților din România în 5 aprilie, iar jurizarea proiectelor depuse s-a desfășurat în perioada 28 – 30 mai. Pașii următori pe care Primăria Cluj-Napoca trebuie să îi facă, pentru implementarea proiectului, sunt realizarea studiului de fezabilitate, a documentației urbanistice, apoi întocmirea proiect tehnic și organizarea licitației pentru execuție.

 

Citește și