Prima pagină » Economic » Investițiile străine directe în septembrie, la al doilea cel mai redus nivel din acest an

Investițiile străine directe în septembrie, la al doilea cel mai redus nivel din acest an

Investițiile străine directe în septembrie, la al doilea cel mai redus nivel din acest an
Investițiile străine directe au crescut în primele nouă luni cu 1,4%, la 1,51 miliarde euro, după ce în septembrie au fost atrase circa 90 milioane euro, al doilea cel mai redus nivel din acest an, după luna februarie, arată datele transmise joi de Banca Națională a României (BNR).

Investițiile străine directe au crescut în primele nouă luni cu 1,4%, la 1,51 miliarde euro, iar în perioada similară a anului trecut investițiile străine au fost de 1,49 miliarde euro.

„Investițiile directe ale nerezidenților în România au totalizat 1.511 milioane euro, din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit) au însumat 1.340 milioane euro, iar creditele intragrup 171 milioane euro”, se arată într-un comunicat al BNR.

În luna mai s-a înregistrat cel mai mare nivel al investițiilor străine directe atrase de România de la începutul anului, de 306 milioane euro, iar cele mai reduse niveluri s-au consemnat în februarie, cu 36 milioane euro și în septembrie, cu 90 milioane euro.

În ianuarie, investițiile au totalizat 244 milioane euro, în martie 290 milioane euro, în aprilie 215 milioane euro, în iunie 101 milioane euro, în iulie 117 milioane euro, iar în august 115 milioane euro.

Anul trecut, investițiile străine directe au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior, la 2,71 miliarde euro, atingând vârful ultimilor patru ani, după ce în 2012 s-a consemnat prima apreciere de la începutul crizei.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport