Prima pagină » Economic » Ioan Rus, despre semnarea contractului pentru Comarnic-Brașov: „Mai e mult până pe 15 februarie”

Ioan Rus, despre semnarea contractului pentru Comarnic-Brașov: „Mai e mult până pe 15 februarie”

Ioan Rus, despre semnarea contractului pentru Comarnic-Brașov: „Mai e mult până pe 15 februarie
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a refuzat să facă, marți, comentarii despre soarta Autostrăzii Comarnic-Brașov.

Întrebat de jurnaliști dacă pe 15 februarie va fi semnat sau nu contractul pentru Comarnic-Brașov, așa cum a cerut recent premierul Victor Ponta, Ioan Rus a răspuns laconic: „Mai e mult până pe 15 februarie”.

La insistențele jurnaliștilor pe aceeași temă, ministrul a aruncat un răspuns peste umăr, „da”.

Premierul Ponta a cerut în urmă cu o lună oficialilor de la Ministerul Transporturilor ca până pe 15 februarie să fie decisă semnarea contractului de construcție în concesiune a autostrăzii Comarnic-Brașov sau rezilierea procedurii, arătând că nu se mai poate aștepta după o amânare de opt luni din cauza unei „declarații prostești” a lui Băsescu.

„Sper că nu mai suntem în direct (la TV, n.r.) pentru că pe Comarnic-Brașov pot să-mi fac un doctorat deja”, a precizat premierul în ianuarie, la o conferință comună susținută cu ministrul Transporturilor.

În vara anului trecut, la 25 iunie, președintele Traian Băsescu i-a spus noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, după depunerea jurământului, să fie atent la premisele contractării autostrăzii Comarnic-Brașov, precizând că, din informațiile sale, s-au produs deja acte de corupție.

Termenul anunțat de autorități pentru semnarea contractului de construcție în concesiune a autostrăzii Comarnic – Brașov a fost amânat de mai multe ori.

Statul român ar urma să plătească concesionarului autostrăzii Comarnic-Brașov suma de 325,2 de milioane de euro anual, potrivit unor date făcute publice recent de CNADNR. Astfel, reiese că, în cei 26 de ani de concesiune, am urma să plătim în total 8,45 miliarde de euro pentru autostrada spre munte și pentru speranța că vom scăpa de cozile interminabile la fiecare plecare sau întoarcere din concediu pe Valea Prahovei.

 

Citește și