Prima pagină » Economic » Iohannis nu are avion pentru a merge la Consiliul European de la Bruxelles. De ce l-a refuzat Tarom-ul

Iohannis nu are avion pentru a merge la Consiliul European de la Bruxelles. De ce l-a refuzat Tarom-ul

Iohannis nu are avion pentru a merge la Consiliul European de la Bruxelles. De ce l-a refuzat Tarom-ul
Compania Tarom a anunțat că nu are aeronavă pentru deplasarea președintelui Iohannis la Consiliul European de la Bruxelles, pe 25-26 iunie.

Administrația Prezidențială a solicitat companiei Tarom o aeronavă pentru 25-26 iunie când președintele Klaus Iohannis trebuie să participe la Bruxelles, la Consiliul European.

Compania Tarom a transmis însă că nu poate să onoreze cererea președintelui, pentru că în perioada respectivă sunt foarte multe curse charter, iar dacă ar onora cererea Administrației Prezidențiale ar fi nevoită să plătească despăgubiri pasagerilor curselor care ar urma să fie anulate sau întârziate. 

„După primirea mesajului de la Administrația Prezidențială, prin care era solicitată o aeronavă de minim 70 locuri pentru operarea unei curse oficiale cu destinația Bruxelles în perioada 25-26 iunie a.c. s-a  analizat disponibilitatea și s-a ajuns la concluzia că nu dispunem de aeronava pentru zborul special OTP-BRU-OTP din 25-26 iunie 2015, deoarece acest lucru ar fi presupus să anulăm sau să întârziem curse regulate și charter; în plus, compania ar fi trebuit să plătească despăgubiri către pasagerii acestor curse anulate/intarziate”, a anunțat marți compania Tarom într-un comunicat.

Operatorul aerian a menționat că pe perioada verii programul de curse regulate și charter TAROM folosește la maximum capacitatea de transport a companiei, iar orice solicitare nouă implică pierderi financiare dacă modifică programul operațional planificat.

„În aceste condiții, vineri 12 iunie 2015, a fost informat telefonic Departamentul  Managementul Resurselor al Administrației  Prezidențiale, cu privire la imposibilitatea operării de către TAROM a zborului oficial solicitat de către Președinția României”, se mai arată în comunicatul Tarom.

Recent, compania TAROM a pus la dispoziția Administrației Prezidențiale o aeronavă pentru deplasarea președintelui Klaus Iohannis în vizita oficială pe care a efectuat-o în Croația.

Reprezentanții Tarom precizează în încheierea comunicatului că Tarom își dorește să rămână partenerul tradițional al Administrației Prezidențiale, dând asigurări că „ne vom strădui să raspundem favorabil, ca întotdeauna, solicitărilor Administrației Prezidențiale”.

Președinția și Guvernul au creat o comisie care va negocia cu Tarom achiziționarea unei aeronave destinată zborurilor speciale, a anunțat, luna trecută, premierul Victor Ponta, precizând că va fi un avion normal pe care îl vor utiliza președintele și premierul în deplasări externe.

Potrivit premierului, de această achiziție se vor ocupa un reprezentant al Președinției și unul din partea Guvernului, aceștia urmând să negocieze cu operatorul aerian Tarom preluarea unei aeronave.

„Conform legii, care e în vigoare de mult timp, nu e de acum, în măsura în care avem un avion sau mai multe avioane oficiale, pot fi folosite de președinte, prim-ministrul, președintele Senatului și cel al Camerei, și vom negocia cu cei de la Tarom. Nu cumpărăm din altă parte, ci cu cei de la Tarom achiziționarea unei aeronave care să servească ca aeronavă de protocol”, a spus Ponta.

 

Citește și