Prima pagină » Economic » Ipotezele ministrului Agriculturii în legătură cu apariția scandalului alimentelor

Ipotezele ministrului Agriculturii în legătură cu apariția scandalului alimentelor

Ipotezele ministrului Agriculturii în legătură cu apariția scandalului alimentelor
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, consideră că în scandalul alimentelor din România "sunt foarte multe ipoteze" care vor ieși la suprafață, printre care și cea avansată de fermieri, legată de interesele economice ale unor multinaționale, dar și alta legată de evaziunea fiscală.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, consideră că în scandalul alimentelor din România „sunt foarte multe ipoteze” care vor ieși la suprafață, printre care și cea avansată de fermieri, legată de interesele economice ale unor multinaționale, dar și alta legată de evaziunea fiscală, informează Mediafax.

Întrebat, sâmbătă, la finalul Conferinței de Alegeri Județene a PC Cluj, cum comentează afirmațiile fermierilor potrivit cărora scandalurile legate de alimentele din România ar avea drept cauză interesele economice ale unor multinaționale, Daniel Constantin a răspuns că aceasta „este o ipoteză”, transmite corespondentul Mediafax.

„După ce toate lucrurile vor fi așezate și liniștite, atunci ne uităm care sunt interesele, de unde vin acestea. Sunt foarte multe ipoteze și cred că foarte repede vor ieși la suprafață. Este una dintre ipoteze ceea ce au spus fermierii, alta este legată și de ceea ce se întâmplă, până la urmă, în zona de evaziune fiscală, nu numai pe legume-fructe, pe carne, pe foarte multe zone pe care probabil că anumite interese au fost deranjate în această perioadă de cei din ANSVSA, de Ministerul Agriculturii și probabil de aici au ieșit toate aceste lucruri. Până nu avem probe, eu nu vreau să arunc niciun fel de ipoteză, vreau să așteptăm puțin ca lucrurile să se liniștească după care vom face toate precizările, cu probe”, a spus ministrul Agriculturii.

Președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, declara, vineri, că „isteria” privind aflatoxina a fost „artificial creată” de multinaționale din România „prin încălcarea teritoriului lor de interese economice”.

„Am încercat să finalizăm nebunia și isteria cauzate de așa-zisă problemă a aflatoxinei din România. Toată această isterie este artificial creată de către niște multinaționale din România prin încălcarea teritoriului lor de interese economice. Înainte cu trei săptămâni de izbucnirea scandalului, s-a discutat de problema laptelui cu aflatoxină în Serbia, în care se face referire de către o persoană că sunt informații că și în România ar fi probleme cu lapte contaminat cu aflatoxină. În Serbia funcționează două multinaționale procesatoare de lapte care sunt și în România”, declara, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, Claudiu Frânc.

Președintele Federației Naționale a Crescătorilor de Bovine din România spunea că pericolul contaminării laptelui cu aflatoxină a fost insuficient explicat de autorități, în condițiile în care și dacă ar fi fost înregistrată o prezență a aflatoxinei de zece ori peste limitele admise de normele UE „ar fi fost nevoie ca o persoană să consume zeci de litri de lapte pe zi, timp de 200 de zile, ca să aibă probleme”.

Claudiu Frânc preciza că, în urma scandalului, procesatorii de lapte au solicitat reducerea prețului laptelui cu 30 la sută, ceea ce nu este de acceptat.

ANSVSA a făcut publice, joi, rezultatele anchetei pentru determinarea conținutului de aflatoxină M1 din lapte și a arătat că, din cele 1.335 de probe recoltate, 67, reprezentând 5 la sută, au fost pozitive.

Din cele 67 de probe de lapte în care s-a găsit aflatoxină peste limita europeană admisă (0,05 la sută), 34 au provenit din ferme, cinci – de la centre de colectare, opt – de la automate de vânzare, iar 20 – din unități de procesare.

În cadrul anchetei, au fost verificate 785 de ferme, probe pozitive fiind la 4,3 la sută dintre acestea, 177 de centre de colectare, 134 de automate pentru vânzare și 239 de unități de procesare.

Cu același prilej, 47 de automate pentru vânzarea directă a laptelui crud au fost închise temporar, echivalentul a 14 la sută din numărul total de automate din România, 193 de tone de lapte crud au fost oprite de la procesare/vânzare, ceea ce reprezintă 0,03 la sută din producția lunară a României, iar 104 tone de produse lactate au fost reținute în depozitele unităților de procesare și distruse, respectiv 1,66 la sută din producția lunară a României.

Probele au fost recoltate timp de o săptămână, începând din 7 martie, anlizele derulându-se ulterior.

Ancheta a început după ce, în 4 martie, au fost depistate niveluri ridicate de aflatoxină în produsul crud la o fermă.

Citește și