Isărescu: „Banca Națională a dat semnalul pentru reducerea dobânzilor la credite”
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră că scăderea dobânzilor la unele credite acordate de bănci se va observa în această vară, după ce banca centrală a redus luni dobânda de politică monetară de la 5,25% la 5%.
„Banca Națională a dat semnalul pentru reducerea dobânzilor la credite. Cred că este și o chestiune de încredere, adică băncile trebuie să vadă că această tendință este de durată, nu este una accidentală. Și prin faptul că, pe de o parte, de mai multe luni dobânzile pe piața monetară sunt sub 5,25%, iar pe de altă parte, acum coborând și dobânda de politică monetară, inclusiv acest comunicat (comunicatul detaliat după ședința Consiliului de Administrație al BNR – n,.r.), care are un accent pe mesajul pozitiv pe care-l dăm sistemului bancar, mediului de afaceri și publicului din România, eu cred că transmisia ar trebui să se facă destul de repede”, a declarat luni Isărescu într-un briefing de presă după ședința CA.
El a arătat că BNR nu poate impune băncilor să reducă dobânzile la credite, iar fiecare bancă are o autonomie, o gestiune, fiecare își face calculele de armonizare necesare.
„Pe de altă parte nici nu este bine să impui un trend dacă acesta nu este validat de către piață. Eu cred că băncile au început deja să-și facă socotelile și fiecare va adopta o strategie, care va pune la socoteală și pe unde are dobânzile la depozitele bancare, ratele de dobândă la diversele categorii de credite”, a spus Isărescu.
Guvernatorul a menționat că există cel puțin patru-șase categorii de credite, iar la unele ratele dobânzilor sunt sub 10%.
„Eu cred că în vara asta, în ciuda concediului, se va vedea destul de concret. Din datele pe care le am eu, la câteva bănci deja s-a observat reducerea ratelor de dobândă la unele credite”, a afirmat șeful băncii centrale.
Consiliul de Administrație (CA) al BNR a decis luni să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 5,25% la 5%, prima scădere din martie 2012, precum și rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) de la 8,25% la 8% pe an.
La ședința din luna mai, CA al BNR a păstrat dobânda cheie la 5,25% și ratele RMO pentru lei și valută, la 15%, respectiv 20%.
Isărescu a anunțat atunci că banca centrală intenționează să înceapă un ciclu de reducere a ratelor dobânzii de politică monetară chiar de la următoarea reunire a CA (1 iulie), sperând ca acest ciclu să nu fie întrerupt de știrile din economie.
Isărescu a spus atunci că scăderea inflației se realizează mai repede decât s-a anticipat la începutul anului, cu minime istorice în februarie și martie, și cu o evoluție similară chiar și în aprilie, ceea ce va determina devansarea reducerii de dobândă, programată inițial pentru a doua parte a anului.