Prima pagină » Economic » Isărescu, despre privatizarea CFR Marfă: O încercare de a ieși dintr-un „cerc vicios”

Isărescu, despre privatizarea CFR Marfă: O încercare de a ieși dintr-un „cerc vicios”

Isărescu, despre privatizarea CFR Marfă: O încercare de a ieși dintr-un

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spune că privatizarea unor companii care sunt monopoluri sau cvasimonopoluri de stat, precum CFR Marfă, reprezintă o soluție de ieșire dintr-un impas sau cerc vicios, menționând însă că nu trebuie făcut transferul de proprietate doar de dragul privatizării.

„CFR Marfă ar trebui să nu mai aibă pierderi și mai ales pierderile pe care le are în prezent. Ar trebui și cred că ar putea, nu cunosc situația concretă, să fie mai bine administrată ca societate”, a declarat Isărescu.
El a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, dacă potrivit experienței sale de fost premier consideră că CFR Marfă ar trebui să rămână la stat sau ar fi indicat ca autoritățile să grăbească finalizarea privatizării.
Isărescu a arătat că în cazul marilor monopoluri de stat el vede privatizarea drept o soluție de a ieși dintr-un impas sau cerc vicios.

„Au nevoie de investiții. Statul n-are bani de investiții. Întreprinderea are pierderi. Pierderile generează o situație și mai dificilă. Cam acesta ar fi scopul. Nu sunt pentru o privatizare a unei societăți de stat care are și monopol sau cvasimonopol numai așa ca s-o privatizăm. Cred eu că nimeni nu cere un asemenea tip de privatizare, ci o încercare de a ieși dintr-un cerc vicios, iar CFR Marfă este într-un cerc vicios evident”, a mai spus guvernatorul BNR.

Privatizarea CFR Marfă este o temă intens dezbătută în ultima perioadă.
Președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta au o dispută privind privatizarea companiei, Băsescu cerând ca Ponta să își asume responsabilitatea privatizării, iar primul-ministru solicitând avizul CSAT.
CSAT s-a întrunit vineri pentru a discuta despre privatizarea CFR Marfă, dar nu a luat nicio decizie cu privire la trecerea companiei naționale în proprietatea GFR.

Guvernul a aprobat contractul cu GFR, în 24 iulie, susținând însă că tranzacția trebuie aprobată de CSAT. Președinția a comunicat că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitației.
Potrivit Executivului, neformularea unei poziții a CSAT în cazul contractului se va finaliza prin blocarea privatizării, instituirea unui management privat și restructurarea companiei.

Președintele Traian Băsescu a declarat luni că Guvernul ar trebui să desfășoare toate demersurile pentru a nu bloca privatizarea CFR Marfă, respectiv să publice în Monitorul Oficial hotărârea de Guvern privind compania feroviară și să nu pună statul în situația de a plăti despăgubiri.
Șeful statului a afirmat că, dacă privatizarea CFR Marfă ar fi fost în responsabilitatea sa, de mult ar fi luat decizii, el comentând totodată că „CFR Marfă nu se plimbă între palate, este garat la Palatul Victoria și se pare că locomotiva nu mai are energie”.
Tot luni, Grampet-GFR, grup deținut de omul de afaceri Gruia Stoica, a transmis un comunicat în care susține că este ținta unui atac coordonat din partea unei grupări de interese economice și mediatice care urmărește să decredibilizeze grupul și să „deraieze” privatizarea CFR Marfă.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?