„Este o decizie corectă, care va trebui pusă în aplicare. Iar pentru cei care au credite în franci elvețieni există o soluție pe care Banca Națională a recomandat-o de mai multe ori: să apeleze la Codul Civil, capitolul referitor la impreviziune”, a spus Mugur Isărescu.
Curtea Constituțională a decis marți că legea conversiei creditelor în franci elvețieni la cursul istoric este neconstituțională deoarece încalcă principiul bicameralismului, a precizat președintele CCR, Valer Dorneanu.
Potrivit președintelui CCR, Valer Dorneanu, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că legea este neconstituțională cel puțin din două mari motive.
Primul motiv menționat de Dorneanu ține de „încălcarea gravă a principiului bicameralismului” în sensul că între propunerea legislativă care a început la Senat și până la actul adoptat de Camera decizională există o diferență substanțială. Al doilea motiv ține de faptul că CCR a considerat că soluția pe care a adoptat-o Camera Deputaților, de reconversie la data încheierii contractului, este greșită și nu corespunde niciunor directive europene.
„Aici, instanțele urmează să aplice și principiul impreviziunii pe care l-am dezvoltat la celelalte decizii”, a spus Dorneanu.