Isărescu: Nu fac parte din categoria celor care cred că zona euro se va destrăma

Isărescu: Nu fac parte din categoria celor care cred că zona euro se va destrăma
Publicat: 17/05/2013, 17:21
Actualizat: 27/03/2019, 11:33

Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a declarat, vineri, la Sibiu, că actuala criză din Europa este „o criză de creștere”, exprimându-și speranța că va fi depășită și afirmând că nu face parte „din categoria celor care cred că zona euro se va destrăma”, transmite corespondentul Mediafax.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a susținut, vineri, la Sibiu, în cadrul unei conferințe economice, o prelegere cu tema „Uniunea bancară: principii, provocări, perspective”.

Înainte de a vorbi „pe limba păsărească a economiștilor” și a prezenta chestiuni concrete despre tema aleasă, guvernatorul BNR a făcut o introducere în care s-a declarat un susținător al proiectului european, exprimându-și speranța că actuala criză economică din Uniunea Europeană va fi depășită.

„Prezentarea mea este o prezentare pozitivă, pornește de la ideea – și, trebuie să recunoaștem, și speranța noastră – că actuala criză economică din Uniunea Europeană, Uniune din care facem parte, este una din multele crize de când s-a format această Uniune, dar este una care va fi depășită”, a afirmat Isărescu.

El a comparat creșterea rapidă a Uniunii Europene, de la 15 state în urmă cu 20 de ani, la 27 de state în prezent, cu creșterea rapidă a unui copil.

„Știți că o creștere rapidă este și o problemă”, a afirmat Isărescu.

Guvernatorul BNR a spus că nu face parte dintre aceia care consideră că zona euro se va destrăma și a precizat că el crede în proiectul european, în pofida problemelor.

„Nu fac parte din categoria celor care cred că zona euro se va destrăma. Trebuie să fim realiști, este în mari probleme, eu zic că este o criză a creșterii, o criză a dezvoltării poate prea rapide. Înainte de Maastricht, înainte de 1993, în țările dezvoltate din Occident erau restricții la mișcările de capital, nu puteai să te duci și să transferi bani rapid dintr-o țară în alta, chiar dacă îi transferai prin sistemul bancar, aveai limită la graniță. O asemenea expansiune teritorială a Uniunii Europene în lățime, dar și în adâncime, în profunzime, o asemenea integrare, nu cred că se putea face fără dificultăți, fără probleme de criză. Eu fac parte din categoria acelora care cred în proiectul european, chiar știind că avem probleme, dar asta nu înseamnă că ele nu pot fi rezolvate”, a susținut guvernatorul BNR.

Isărescu a vorbit și despre anumite „ajustări” de cheltuieli, necesare mai ales atunci când s-au aplicat măsuri „mai generoase”, care nu au fost sustenabile.

„Ajustarea este inevitabilă, este exact ca atunci când îți faci socotelile acasă: îi dai copilului tău mai mult decât poți să duci tu, ca părinte, și îl chemi într-o seară și îi spui: «Băi, nu mai pot, nu mai am de unde». Cred că ni s-a întâmplat la toți cei de aici care avem copii. Și îl ajustezi, nu ai altă soluție, mai ales dacă ai încercat și soluția îndatorării, îți bat creditorii la ușă, îți cer banii înapoi. Cu ajustarea se ajunge în austeritate sau nu. Ajustarea este inevitabilă când măsurile au fost mai generoase, nu au fost sustenabile”, a continuat Isărescu.

El a apreciat că ajustarea poate să evite austeritatea.

„Dar, dacă ești într-adevăr și vizionar, și echilibrat, și cântărești bine lucrurile, o ajustare poate evita, cred eu, austeritatea sau să fie o austeritate pe termen scurt, și asta este misiunea noastră, a economiștilor, a finațiștilor: cum facem ca o ajustare inevitabilă – trebuie să dai banii înapoi, trebuie să strângi puțin cureaua – să nu devină o austeritate de lungă durată, să nu ducă la o criză socială de proporții. Într-adevăr, asta este o problemă”, le-a spus Isărescu celor prezenți în Aula Magna a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Guvernatorul BNR a participat, vineri, la Sibiu, la a XX-a ediție a International Economic Conference, cu tema „Post-crisis Economy: Challenges and Opportunities”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...