Israelienii care dețin hotelul Radisson au vândut un teren din Timișoara . Orașul de pe Bega ar putea avea un nou mall

Publicat: 16 08. 2017, 23:20

Informația privind vânzarea a fost publicată pe bursa din Londra unde numele cumpărătorului nu este menționat. Potrivit informațiilor ZF, terenul a fost cumpărat de grupul francez Auchan. Tranzacția este evaluată la 7,25 mil. euro. Auchan nu a oferit niciun comentariu pe această temă până la închiderea ediției, iar oficialii Plaza Centers au invocat faptul că cine a cumpărat nu dorește să i se comunice numele. Aceasta ar fi a doua cea mai mare tranzacție în care este implicat Auchan în ultimul an, după ce la finalul anului trecut a cumpărat alături de One United fosta platformă Automatica de pe calea Floreasca, unde în anii ”30 se produceau automobile Ford, urmând ca acolo să fie dezvoltat un proiect mixt, care va include și o galerie comercială.

MAI MULTE PE ZF.RO