Angajații din IT continuă să aibă cele mai mari salarii nete pe economie, în creștere cu 7,4%, în februarie 2021, față de aceeași lună a anului trecut, înainte ca efectele pandemiei de COVID-19 să fie resimțite. Cele mai mari creșteri procentuale, de la an la an, s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, de 28,9%, și silvicultură, de 21,1%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Cu un câștig salarial mediu net de 8.047 de lei, cei care lucrează în activitati de servicii in tehnologia informatiei, activitati de servicii informatice conduc topul celor mai mari salarii din economie, în luna februarie, potrivit datelor INS.
Pe locul secund în februrarie 2021 sunt angajații din domeniul fabricării produselor din tutun, cu un câștig salarial mediu nominal net de 7.446 de lei și, pe locul trei, cei din sectiunea fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, cu 6.314 lei.
La nivelul economiei, valoarea câştigul salarial mediu nominal net a fost de 3.365 de lei în februarie 2021, în creștere cu 5,1% față de februarie 2020. Totuși, creșterea este mai mare dacă se calculează câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum. Astfel, indicele câştigului salarial real a fost 101,9% pentru luna februarie 2021 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, arată datele INS.
Față de ianuarie 2021, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut în februarie cu 30 de lei (-0,9%), iar majoritatea activităţilor din sectorul economic au înregistrat în luna februarie scăderi față de febriarie, în parte din cauză că în lunile precedente, în unele sectoare, s-au acordat prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), potrivit INS.
Câștigătorii creșterilor salariale
Creșterea salariilor medii nete ale liderilor din clasament este de 7,4% de la an la an, respectiv de 7.488 lei în februarie 2020, la 8.047, în februarie 2021.
Cele mai mari creșteri, de la an la an, au fost în domeniul fabricarea produselor din tutun, respectiv de 28,9 %, de la 5.776 de lei, în februarie 2020, la 7.446 lei, în februarie 2021.
O mărire semnificativă, de 21,1%, a fost și în secțiunea silvicultur și exploatare forestieră, pescuit și acvacultură în silvicultură, de la 2.620 de lei în februarie 2020, la 3.173 lei, în februarie 2021.
Angajații din domeniul extractia petrolului brut si a gazelor naturale au avut creșteri ale salariului net de 9,4%, de la 5.019 lei în februarie 2020, la 5.493 lei, în februarie 2021.
Și cei care fabricarea produse farmaceutice au câștigat mai bine, cu 8,7%, de la 3.702 de lei, în februarie 2020, la 4.026 lei, în februarie 2021.
Și salariile bune ale celor din domeniu fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului au crescut, cu 3,8%, de la 6.082 lei, în februarie 2020, la 6.314 lei în februarie 2021.
Angajații cu cele mai mari scăderi ale salariilor sunt cei din transporturile aeriene, de 29,3%, de la 5.650 de lei în februarie 2020, la 3.999 lei, în febriarie 2021.
Și salariații din hoteluri și restaurante, aflați la coada topului salariilor, au avut scăderi, de la an la an, de 2%, respectiv de la 1.781 lei, în februarie 2020, la 1.747 lei, în februarie 2021.
Angajații din domeniul fabricarea altor mijloace de transport au avut salarii medii mai mici cu 2,7% în febriarie 2021, față de februarie 2020, respectiv de la 3.548 lei, la 3.455 lei, potrivit datelor INS.
INS: Câștigul salarial mediu net lunar pe activități (secțiuni și diviziuni) ale economiei naționale CAEN Rev.2 (FOM106D)
CAEN Rev.2 (activitati ale economiei nationale – sectiuni si diviziuni) |
Luni |
Luna ianuarie 2000 |
Luna februarie 2020 |
Luna februarie 2021 |
UM: Lei RON |
Lei RON |
Lei RON |
Lei RON |
TOTAL |
173 |
3202 |
3365 |
A AGRICULTURA, SILVICULTURA SI PESCUIT |
132 |
2441 |
2582 |
01 Agricultura, vanatoare si servicii anexe |
124 |
2379 |
2384 |
02-03 Silvicultura si exploatare forestiera; Pescuit si acvacultura |
156 |
2620 |
3173 |
INDUSTRIE |
180 |
2827 |
3010 |
B INDUSTRIA EXTRACTIVA |
274 |
3963 |
4295 |
05 Extractia carbunelui superior si inferior |
288 |
3422 |
3733 |
06 Extractia petrolului brut si a gazelor naturale |
305 |
5019 |
5493 |
07 Extractia minereurilor metalifere |
214 |
3163 |
3413 |
08 Alte activitati extractive |
198 |
2716 |
3006 |
09 Activitati de servicii anexe extractiei |
251 |
5173 |
5589 |
C INDUSTRIA PRELUCRATOARE |
159 |
2728 |
2905 |
10 Industria alimentara |
133 |
2159 |
2281 |
11 Fabricarea bauturilor |
203 |
3327 |
3331 |
12 Fabricarea produselor din tutun |
445 |
5776 |
7446 |
13 Fabricarea produselor textile |
127 |
2226 |
2312 |
14 Fabricarea articolelor de imbracaminte |
125 |
1835 |
1860 |
15 Tabacirea si finisarea pieilor; fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea blanurilor |
112 |
2058 |
2145 |
16 Prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn si pluta, cu exceptia mobilei; fabricarea articolelor din paie si din alte materiale vegetale impletite |
108 |
2120 |
2268 |
17 Fabricarea hartiei si a produselor din hartie |
156 |
2878 |
2980 |
18 Tiparire si reproducerea pe suporti a inregistrarilor |
176 |
2608 |
2732 |
19 Fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului |
323 |
6082 |
6314 |
20 Fabricarea substantelor si a produselor chimice |
207 |
3022 |
3209 |
21 Fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice |
251 |
3702 |
4026 |
22 Fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice |
165 |
3066 |
3246 |
23 Fabricarea altor produse din minerale nemetalice |
158 |
3346 |
3589 |
24 Industria metalurgica |
238 |
3262 |
3525 |
25 Industria constructiilor metalice si a produselor din metal, exclusiv masini, utilaje si instalatii |
143 |
2904 |
3110 |
26 Fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice |
206 |
3367 |
3680 |
27 Fabricarea echipamentelor electrice |
163 |
2856 |
3070 |
28 Fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a. |
176 |
3336 |
3582 |
29 Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor |
174 |
3114 |
3332 |
30 Fabricarea altor mijloace de transport |
237 |
3548 |
3455 |
31 Fabricarea de mobila |
123 |
2046 |
2235 |
32 Alte activitati industriale n.c.a. |
123 |
2169 |
2287 |
33 Repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor |
179 |
2831 |
2984 |
D PRODUCTIA SI FURNIZAREA DE ENERGIE ELECTRICA SI TERMICA, GAZE, APA CALDA SI AER CONDITIONAT |
319 |
4357 |
4635 |
E DISTRIBUTIA APEI; SALUBRITATE, GESTIONAREA DESEURILOR, ACTIVITATI DE DECONTAMINARE |
174 |
2544 |
2644 |
36 Captarea, tratarea si distributia apei |
194 |
2834 |
2943 |
37 Colectarea si epurarea apelor uzate |
167 |
2767 |
2964 |
38-39 Colectarea, tratarea si eliminarea deseurilor; activitati de recuperare a materialelor reciclabile; Activitati si servicii de decontaminare |
134 |
2281 |
2370 |
F CONSTRUCTII |
145 |
3036 |
3126 |
G COMERT CU RIDICATA SI CU AMANUNTUL; REPARAREA AUTOVEHICULELOR SI MOTOCICLETELOR |
134 |
2718 |
2842 |
H TRANSPORT SI DEPOZITARE |
213 |
2954 |
3048 |
49 Transporturi terestre si transporturi prin conducte |
205 |
2696 |
2860 |
50 Transporturi pe apa |
198 |
3305 |
3362 |
51 Transporturi aeriene |
442 |
5650 |
3999 |
52 Depozitare si activitati auxiliare pentru transporturi |
245 |
3845 |
3905 |
53 Activitati de posta si de curier |
187 |
2251 |
2388 |
I HOTELURI SI RESTAURANTE |
137 |
1781 |
1747 |
J INFORMATII SI COMUNICATII |
328 |
6205 |
6540 |
58 Activitati de editare |
200 |
5854 |
5572 |
59-60 Activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune; inregistrari audio si activitati de editare muzicala; Activitati de difuzare si transmitere de programe |
305 |
3877 |
3903 |
61 Telecomunicatii |
370 |
4385 |
4299 |
62-63 Activitati de servicii in tehnologia informatiei; Activitati de servicii informatice |
266 |
7488 |
8047 |
K INTERMEDIERI FINANCIARE SI ASIGURARI |
429 |
5146 |
5390 |
64 Intermedieri financiare, cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii |
441 |
5179 |
5459 |
65 Activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale) |
413 |
5519 |
5597 |
66 Activitati auxiliare intermedierilor financiare, activitati de asigurare si fonduri de pensii |
282 |
4358 |
4484 |
L TRANZACTII IMOBILIARE |
166 |
2768 |
2877 |
M ACTIVITATI PROFESIONALE, STIINTIFICE SI TEHNICE |
226 |
4344 |
4493 |
72 Cercetare-dezvoltare |
177 |
4376 |
4662 |
N ACTIVITATI DE SERVICII ADMINISTRATIVE SI ACTIVITATI DE SERVICII SUPORT |
116 |
2443 |
2537 |
O ADMINISTRATIE PUBLICA SI APARARE; ASIGURARI SOCIALE DIN SISTEMUL PUBLIC |
206 |
5004 |
5056 |
P INVATAMANT |
128 |
3566 |
3547 |
Q SANATATE SI ASISTENTA SOCIALA |
164 |
3848 |
4150 |
R ACTIVITATI DE SPECTACOLE, CULTURALE SI RECREATIVE |
184 |
2890 |
2938 |
S ALTE ACTIVITATI DE SERVICII |
143 |
2092 |
2240 |
|
|
|
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ...
vezi toate
articolele