Jacek Rostowski, ministrul care a ghidat finanțele Poloniei prin două crize, la ZF Live, de la ora 12.00
Întreaga discuție cu economistul polonez, care va povesti cum a rezistat economia polonă recesiunii care a afectat toate statele Europei și multe alte puteri mondiale, poate fi urmărită miercuri, 26 noiembrie, de la ora 12.00, pe live.zf.ro.
Jacek Rostowski este prezent în România ca invitat special al Galei ZF 2014 „România 5% creștere economică”, în care liderul informației de business ZIARUL FINANCIAR va sărbători 16 ani de existență, alături de lideri importanți ai comunității de business.
Coarhitect al politicilor economice și financiare care au făcut din Polonia singura țară din UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizei mondiale și a celei din zona euro, Jacek Rostowski va dezvălui câteva din măsurile care au marcat succesul economiei poloneze. Rostowski este unul dintre cei mai apreciați oameni politici din Europa, în 2010 fiind desemnat de către Financial Times al doilea cel mai bun ministru de finanțe din UE. În 2011 și 2012, polonezul s-a clasat pe locul trei.
Invitarea sa în România vine în contextul în care, în luna septembrie, ZIARUL FINANCIAR a dat startul proiectului „România 5% creștere economică”, prin care și-a propus să mobilizeze clasa autohtonă de business – antreprenori și companii private – pentru a crea o platformă de relansare economică a României și a ajuta la elaborarea unui plan prin care România să ajungă mai repede din urmă economiile occidentale. Ideea a pornit de la premisa că, la 25 de ani de la Revoluție, România nu-și poate permite să rateze convergența cu Occidentul.
În cadrul Galei aniversare, programată în seara de 26 noiembrie, echipa ZIARULUI FINANCIAR va prezenta programul de măsuri elaborat de mediul de business din România, propuneri menite să stimuleze creșterea economică dincolo de pragul de 5%. Prin acest proiect, ZIARUL FINANCIAR își va asuma și rolul de portavoce și de monitorizare a punerii în practică a acestui plan.
Proiectul este susținut și în print prin suplimentul „România 5%”, primul atlas al businessului românesc, lansat tot miercuri pe piață. Suplimentul este creat sub forma a șapte hărți care oferă, pentru prima dată în presă, o imagine grafică a economiei românești. Construcția reprezintă de fapt o mapă de lucru ce ar trebui să stea pe masa celor care construiesc politicile publice, dar și a managerilor din privat.
ZIARUL FINANCIAR este liderul informației de business din România – în cei 16 ani de existență s-a impus drept cea mai complexă și puternică sursă de informare din acest segment, oferind astăzi știri, date, analize și comentarii difuzate pe toate canalele consumate de comunitatea de business, de la print și online, la mobile, video și evenimente.
Brand de referință al pieței de business, ZIARUL FINANCIAR este și lider absolut al audiențelor din acest segment, ediția online zf.ro având peste 1,6 milioane de vizitatori unici în luna octombrie 2014, potrivit datelor SATI. La rândul său, ediția tipărită a publicației conduce cu o audiență extinsă de 488.000 de cititori, conform valului SNA CAPI iunie 2012 – mai 2014.