JP MORGAN este investigată de justiția americană în urma pierderilor de 2 miliarde de dolari în operațiunile de trading
Departamentul de Justiție și Biroul Federal de Investigații (FBI) din SUA au început o investigație penală împotriva JP Morgan Chase, după pierderile de 2 miliarde de dolari înregistrate de bancă în operațiunile de trading, potrivit unei surse apropiate situației, citată de Bloomberg.
Autoritățile vor analiza dacă pierderile au apărut în urma vreunei activități ilegale, a arătat sursa, precizând că ancheta se află în fază preliminară.
Activitățile de trading cu instrumente financiare derivate ale JP Morgan, cea mai mare bancă din SUA, sunt investigate și de Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC), potrivit unei alte surse.
Directorul general al JP Morgan, Jamie Dimon, a declarat săptămâna trecută că banca a făcut greșeli „flagrante”, iar pierderile de aproximativ 2 miliarde de dolari din tranzacțiile cu instrumente derivate au fost auto-provocate.
Un purtător de cuvânt al JP Morgan, precum și reprezentanți ai justiției americane au refuzat să comenteze.
JPMorgan ia în calcul recuperarea bonusurilor de la mai mulți foști și actuali directori executivi și angajați, inclusiv de la fostul director de investiții Ina Drew, a cărei divizie a dezvăluit joi pierderea de 2 miliarde dolari.
Drew, care lucrează de 30 de ani la JPMorgan, a primit pentru anul trecut un pachet total de compensații financiare de 14 milioane de dolari, din care 7,1 milioane de dolari în acțiuni, 4,7 milioane bonus în cash și 750.000 dolari salariu de bază. Ea și-a anunțat luni demisia.
Surse apropiate situației citate în presa internațională au afirmat în ultimele zile că JPMorgan așteapată demisiile a trei directori executivi și ar putea concedia toți angajații biroului londonez responsabil pentru pierderea pe tranzacții cu derivate financiare.
Criza de la JPMorgan a fost comentată luni seara și de președintele Statelor Unite, Barack Obama, care a declarat pentru postul de televiziune ABC că incidentul ilustrează necesitatea reformei pe Wall Street.
Obama a avertizat că o eroare similară la o bancă mai puțin stabilă ar fi putut impune intervenția guvernului.