Containerul cu mașinuțe electrice pentru copii, susceptibile de a fi contrafăcute, a sosit din China pentru o firmă cu sediul în București.
Captura a fost făcută în analizei de risc realizate de un corp specializat de vameși din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanța Sud.
„Urmare a controlului fizic de specialitate efectuat, inspectorii vamali au reținut 488 bucăți mașinuțe electrice pentru copii, susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală a mărcilor FERRARI, MASERATTI și PORSCHE. Valoarea acestora, dacă ar fi fost comercializate la valoarea bunului original este de aproximativ 146.400 euro. Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/2013 și a Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, se arată în comunicatul Direcției Generale a Vămilor.
Despre activitatea vameșilor din Portul Constanța care capturează produse susceptibile de a fi contrafăcute gândul a relatat în reportajul publicat aici, în seria de articole din campania ROMÂNIA CLANDESTINĂ.