KFC deschide joi un restaurant la Baia Mare, primul din acest oraș și al 49-lea al rețelei din România, a anunțat miercuri compania.
Noul restaurant KFC este situat în centrul comercial Gold Plaza și are o suprafață totală de 171 metri pătrați.
Odată cu această deschidere, KFC România a creat 25 de noi locuri de muncă și estimează că cifra de afaceri a restaurantului în primul an se va ridica la 700.000 de euro, se arată într-un comunicat al companiei.
„Inaugurarea de la Baia Mare marchează restaurantul KFC cu numărul 49 din România și primul din Maramureș. Deschiderea acestui restaurant face parte din strategia de extindere în România a KFC, iar în perioada următoare ne dorim să continuăm acest trend de creștere”, a declarat,în comunicat, directorul de marketing al KFC, Monica Eftimie.
Lanțul de restaurante KFC este operat în sistem de franciză, licența pentru România fiind acordată în 1997 companiei US Food Network. În prezent, rețeaua cuprinde 49 de restaurante atât în București, cât și în alte orașe precum Timișoara, Cluj-Napoca, Suceava, Oradea, Pitești și Brașov.
De asemenea, KFC România operează și un restaurant la Chișinău, Republica Moldova.