Prima pagină » Economic » Klaus Iohannis participă la un eveniment aniversar la BNR dedicat Regelui Ferdinand

Klaus Iohannis participă la un eveniment aniversar la BNR dedicat Regelui Ferdinand

Klaus Iohannis participă la un eveniment aniversar la BNR dedicat Regelui Ferdinand
Președintele Klaus Iohannis va participa miercuri la un eveniment aniversar organizat la Banca Națională a României, alături de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand.

Iohannis va susține o alocuțiune în cadrul evenimentului, acesta urmând să înceapă la ora 12:45, se arată în invitația transmisă de banca centrală.

Totodată, va fi lansată emisiunea numismatică „150 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand”, compusă dintr-un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din argint dedicate aniversării.

Lansarea va fi urmată de o dezbatere pe marginea volumului „Lucrări publice în vremea Regelui Ferdinand”, semnat de profesorul Nicolae Șt. Noica.

Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut la 12/24 august 1865, la reședința familiei din Sigmaringen, Germania.

El a urcat pe tronul României la 10 octombrie 1914, sub denumirea de Ferdinand I, în urma morții unchiului său, regele Carol I.

Ferdinand a domnit alături de Regina Maria, cu care s-a căsătorit în decembrie 1892, nepoată a reginei Victoria, fiică a ducelui Albert de Edinburgh și a marii ducese Maria Alexandrovna Romanov, unica fiică a țarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

Ferdinand I a murit la Sinaia, la 20 iulie 1927, fiind înmormântat la necropola regală de la Curtea de Argeș.

Citește și